luni, 27 iunie 2011

Elan Schwartzenberg intră oficial în businessul Realitatea TV: Noul președinte al companiei, un om de încredere al afaceristului

Elan Schwartzenberg intră oficial în businessul Realitatea TV: Noul președinte al companiei, un om de încredere al afaceristului: "


Schimbare la vârful Realitatea Media, la câteva luni după vânzarea postului.

După demisia lui Sorin Freciu de la conducerea consiliuliui de Administrație al Realitatea TV, noul președinte va fi Irina Chirica, o veche colaboratoare a lui Elan Schwartzenberg, noul proprietar al postului.

Irina Chirica va fi confirmată pe poziție pe 29 iunie, la Adunarea Generală a Acționarilor.

Tot astăzi, tranzacția Elan Scwartzenberg – Sorin Ovidiu Vîntu a primit aviziul Consiliului Concurenței, ceea ce înseamnă că SOV își va primi banii.

Ce a declarat Elan Schwartzenberg pentru paginademedia.ro, în continuare:

Elan Schwartzenberg:

Irina Chirica a lucrat cu și pentru mine în ultimii 20 de ani.”

“Am fost colegi de facultate la Iași, dar la facultăți diferite. Ea este absolventă de informatică, eu de medicină.”

“Este unul dintre cei mai onești și mai întreprinzători oameni pe care îi știu.”

În ultimii opt ani, Irina Chirica a fost reprezentantul companiei Spacecom în România. Spacecom deține sateliții Amos 1 și 2. Este o companie cotată la bursa din TelAviv, în care statul israelian deține 25%.

Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Irina Chirica este logodnica colonelului Vasile Cămărăscu, fostul șef al SRI București.

Vîntu își ia banii. Nu toți

Consiliul Concurenței și-a dat astăzi avizul pentru tranzacția cu Realitatea TV”, a declarat pentru paginademedia.ro Elan Schwartzenberg.

Odată cu avizul Consilului Concurenței, Sorin Ovidiu Vîntu își va primi banii de la Elan Schwartzenberg.

Potrivit informațiilor paginademedia.ro, SOV nu își va primi însă toți banii. Aproximativ 30% vor fi puși într-un cont special, ca o garanție în cazul unor eventuale “surprize” găsite de noul proprietar.

Ce spune Elan Schartzenberg legat de acest subiect?

“Nu comentez. Mă leagă o amiciție de 10 ani cu Sorin Ovidiu Vîntu. Va fi prietenul meu toată viața. Îii rămân dator pentru că mi-a pus acest business în mână, dar fiecare dintre noi este om de afaceri și orice negociere dintre noi nu poate fi decât extrem de riguroasă. Vroba proverbului: frate, frate, dar brânza-i pe bani”.

Citește și :

"

duminică, 26 iunie 2011

Facă-se voia Domnului …Băsescu ! Amin .POLITICA la MISTO-Bordelul politic e acelaşi ca în 1944. Doar curvele sînt altele

Facă-se voia Domnului …Băsescu ! Amin .POLITICA la MISTO-Bordelul politic e acelaşi ca în 1944. Doar curvele sînt altele: "


Cum intri în curtea Academiei Române, pe dreapta, dai de un panou care închide, sub un geam, afişe şi anunţuri despre manifestări academice şi cultural-ştiinţifice din București. Mai zilele trecute, aruncîndu-mi privirea pe suprafaţa panoului, am descoperit un afiş .

Ambasada Federaţiei Ruse în România, înscrisă într-o campanie declanşată de Moscova cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la 22 iunie 1941 – Începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei – a editat, în condiţii grafice de lux, un album dedicat soldaţilor ruşi căzuţi pe teritoriul României, album intitulat sugestiv În amintirea eroilor. Lansarea acestui album, la care au contribuit Academia Română şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, a avut loc pe 17 iunie 2011, la Clubul Academicienilor. Foarte bine! Aplauzele noastre pentru iniţiativa Ambasadei Ruse şi, mai ales, pentru iniţiativa Moscovei de a marca împlinirea a 70 de ani de la 22 iunie 1941. Pe 22 iunie 2011, s-au împlinit însă 70 de ani de la începutul Războiului dus de România pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, răpite prin Diktatul din 26 iunie 1940. În acest război al nostru, care nu e Marele Război de Apărare a patriei, ca al ruşilor, ci Războiul de reîntregire a Patriei ciuntite de ruși, au murit sute de mii de români.

Aţi auzit în aceste zile de vreun simpozion ţinut nu la Moscova, ci la Bucureşti, în cadrul căruia să se reamintească faptul că la 22 iunie 2011 s-au împlinit 70 de ani de la Trecerea Prutului? Aţi auzit cumva de lansarea unei cărţi, de desfăşurarea unei emisiuni TV avînd ca temă acest moment crucial din istoria României? Fireşte că nu. Cu excepţia dialogului meu cu preşedintele Traian Băsescu de la postul B1 TV, avînd drept document numărul special al revistei Historia, în spaţiul românesc nu s-a auzit un cuvînt, o şoaptă măcar, despre împlinirea a 70 de ani de la începerea Războiului nostru. Ruşii sînt îndreptăţiţi să-şi amintească, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la 22 iunie 1941, de Marele lor război.

Sîntem îndreptăţiţi şi noi, românii, la rîndu-ne, să ne amintim, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la 22 iunie 1941, de Războiul nostru. De ce n-am îndrăznit în aceste zile, cu excepţia momentului de la postul B1 TV, să suflăm o vorbă despre acel 22 iunie 1941, de acum 70 de ani, cînd Ion Antonescu a dat celebrul Ordin de trecere a Prutului? Răspunsul ni-l dă ceea ce eu am numit, într-un eseu, Actul Bordelului Politic de la 23 august 1944. Aşa cum am arătat în eseu, pe bază de documente, un timp, Stalin a fost dispus să negocieze cu mareşalul Antonescu condiţiile ieşirii României din Război. Îl obliga la asta realitatea cruntă a cursei contra cronometru cu Aliații pentru a ajunge la Berlin primul. O împotmolire a Armatei Roșii în România l-ar fi obligat, printre altele, să ducă trupe de pe Frontul de est pe linia directă Moscova-Berlin. Spre surprinderea sa nu altfel decît plăcută, Stalin s-a pomenit cu soli ai altor grupări politice din România (una dintre ele reprezentată de Regele Mihai I) care-i propuneau să încheie cu ele Armistiţiul, dat fiind că ele sînt dispuse la concesii în chestiunea Basarabiei, spre deosebire de căpățînosul Ion Antonescu. Evident, Papaşa şi-a frecat mîinile de bucurie la imaginea stolului de curve româneşti care se întreceau între ele să i se dea din toate pozițiile la un preţ cît mai mic. Pe acest fond, al tradiționalelor mîncătorii dîmbovițene, avut loc Lovitura de Stat de la 23 August 1944, actul bordelului politic românesc. Acest bordel funcţionează şi azi. Doar curvele sînt altele. Şi acest bordel politic românesc explică de ce împlinirea a 70 de ani de la Trecerea Prutului a fost trecută sub tăcere la Bucureşti.

AICI


23 august 2004:Actul Bordelului Politic de la 23 august 1944.

“S-a adeverit in Romania, ca si in alte tari de altfel, ca dusmaniile si rivalitatile politice personale erau mai puternice decat imperativele globale ale tarii, aflata intr-o situatie limita”.

E concluzia ferma, aspra, dar corecta pe care istoricul Dinu G. Giurescu o trage in volumul “Romania in al doilea razboi mondial” din conflictul izbucnit intre Gheorghe Tatarascu pe de o parte si Iuliu Maniu pe de alta, in vara lui 1943, cand tavalugul rusesc impunea minima intelegere a formatiunilor si personalitatilor interesate in apararea tarii.

Pe 23 martie 1943, Gheorghe Tatarascu adreseaza lui Iuliu Maniu, liderul PNT, si lui Dinu Bratianu, liderul PNL, doua scrisori prin care le propune constituirea unei Uniuni Sacre pentru iesirea Romaniei din razboi, Uniune condusa de un Comitet National format din presedintii de partid si fosti premieri. Proiectul propunea un armistitiu intern pana la viitoarea conferinta de pace.

Liderul PNT, Iuliu Maniu, respinge categoric propunerea. Motivul? Gheorghe Tatarascu era unul dintre adversarii sai politici.

Rezultatul? Gheorghe Tatarascu se indreapta spre oamenii Moscovei in Romania: comunistii. Iar acestia, mirosind afacerea, se prefac a negocia cu el pentru a-l santaja pe Iuliu Maniu. Liderul PNT, speriat ca bolsevicii il vor prefera pe dusmanul lui de moarte, se grabeste sa incheie el Pactul cu Diavolul. Geniala manevra a comunistilor e recunoscuta de Lucretiu Patrascanu la sedinta Consiliului FND din 31 ianuarie 1945. O sedinta dedicata, printre altele, si folosirii in scopurile de cucerire a puterii a disensiunilor dintre liderii partidelor democratice. Spune cu cinism Lucretiu Patrascanu:

“Inainte de 23 august, cand noi, in urma insistentelor febrile ale lui Tatarascu, am avut acele doua sau trei discutii, am plecat de la acest punct de vedere, ca Tatarascu trebuie folosit, pentru ca in jocul politicii burgheze el este un instrument foarte bun impotriva lui Maniu. Atat tov. Agiu, cat si tov. Voitec stiu ca datorita presiunii pe care noi am facut-o cu Tatarascu, l-am constrans pe Maniu in buna masura cu ocazia pactului incheiat, adica i-am jucat pe unul impotriva altuia. Tatarascu s-a pretat crezand ca va fi el beneficiarul. S-a intamplat sa fie pe dos. N-a fost el beneficiarul!”.

Aspra concluzie formulata de Dinu C. Giurescu se refera la momentul ratat din 1943. Ea are insa valabilitatea deplina si in cazul momentului numit 23 august 1944. Actul a fost, nu mai incape nici o indoiala, un dezastru. I s-a spus Armistitiu. N-a fost nici un Armistitiu. N-a fost nici macar Capitulare fara conditii. Romania, aflata in razboi cu URSS, a depus armele fara a negocia in prealabil, fara a iscali vreun document, ba mai mult, fara a-i anunta in prealabil pe rusi. Istoria relatiilor internationale nu cunoaste vreun caz asemanator in care o natiune se livreaza netam-nesam cotropitorului. Urmarile sunt bine cunoscute. Profitand de pleasca picata din cer, rusii au continuat si dupa 23 august 1944 sa trateze Romania ca o putere dusmana, luand prizonieri 130.000 de romani, deportand alti 20.000 de romani si 72.000 de romani de origine germana. Studii publicate in ultimul timp (vezi cele ale lui Mihai Pelin din Cotidianul apeleaza la marturii zguduitoare ale celor care au trait pe frontul din Moldova zilele de cosmar cand incercau zadarnic sa-i convinga pe rusi sa nu-i ia prizonieri sau chiar sa nu-i impuste, deoarece Romania a devenit aliata URSS. Ca sa nu mai punem la socoteala jaful de proportii practicat de Armata Rosie atat la nivel individual, cat si la nivel colectiv intr-o tara pe care o considerau eliberata prin forta armelor lor.

Pana in 1989, propaganda comunista, recunoscand aceste nenorociri, a cautat sa ne convinga ca tovarasii din 1944, in complot cu generalii romani si cu Palatul, au fost constransi la aceasta improvizatie (altfel tipic moldo-valaha), deoarece “criminalul” de Antonescu se incapatana sa mearga mai departe alaturi de Germania. Cercetarile de dupa 1989, mai ales cele ale academicianului Gheorghe Buzatu, au spulberat aceasta teza diversionista. Azi e un adevar de puterea unei axiome teza ca Maresalul ducea si el negocieri pentru scoaterea Romaniei din razboi. Voia insa sa obtina o indulcire a exigentelor rusesti, asa cum ii va spune Majestatii Sale la audienta din dupa-amiaza lui 23 august 1944, inainte de a fi varat in fiset ca un balot de carpe. Si tot documentele scoase la iveala dupa decembrie 1989 dovedesc incontestabil ca Maresalul era pe cale sa obtina cele cerute, avand in vedere disperarea lui Stalin de a cuceri cat mai mult teritoriu european in cursa secreta declansata cu Puterile Occidentale. De ce s-a grabit Palatul, la instigarea comunistilor si cu acordul generalilor romani (bravii generali ai Armatei Romane care se batea cu invadatorul pe frontul din Moldova!), care se intalneau prin case conspirative cu agentul NKVD Emil Bodnaras, sa-l aresteze pe Antonescu? Pentru ca, asa cum cinic spune unul dintre membrii camarilei, se temea ca astfel nu va scapa de Maresal, pe care, din motive stiute, il ura.

Avem astfel o zdrobitoare dovada a rolului nefast jucat de vrajmasia politica din eterna si fascinanta Romanie. Pentru a-si lichida adversarul, Majestatea Sa nu se da in laturi sa lase tara prada ocupantului. Nu e singurul care procedeaza astfel. Vasile Puscas, care nu e atat ministru, cat mai ales istoric serios, a publicat in 2003 un studiu exceptional, intemeiat pe cercetari aprofundate de arhiva, dedicat negocierilor romano-aliate in anii 1943-1944. Ce rezulta din lectura lui? Ca in paralel cu Maresalul, toata lumea negocia cu Moscova in calitate de salvator, dar mai ales de purtator de cuvant al tarii. Negocia opozitia reprezentata de Iuliu Maniu si Dinu Bratianu. Negocia Palatul. Negocia in Mexic, prin ambasadorul rus, Carol al II-lea. Negocia Gheorghe Tatarascu. Negocia, pe cont propriu, si Mihai Antonescu. Fiecare negocia insa pentru el, gandindu-se nu la soarta tarii, ci la soarta sa. Mai grav, fiecare se straduieste sa-i scoata din joc pe adversarii care negociau, parandu-i rusilor ca nu sunt sinceri. Mihai Antonescu se da bine pe langa Rege in speranta ca-i va lua locul lui Ion Antonescu. Iuliu Maniu avertizeaza Moscova ca Tatarascu e un nimeni. Tot el amana la nesfarsit scrisoarea de incredere ceruta de Maresal socotind ca, de iese rau, va aparea in ochii romanilor drept cel care n-a avut nici o legatura cu dezastrul. Carol al II-lea e gata sa incheie orice intelegere cu rusii, numai sa poata reveni pe tron. La Stockholm, Gheorghe Duca incearca, in numele camarilei, sa-i convinga pe rusi ca Ion Antonescu e omul nemtilor.

Singurii care nu negociau erau comunistii. Asa cum spune manualul de istorie din anii comunismului, ei stiau sa foloseasca stralucit “contradictiile din sanul burgheziei”. Speculeaza disensiunile aberante dintre Rege si Maresal pentru a face din Palat un instrument al politicului. Agentul NVKD, Emil Bodnaras, afla prin Constantin Sanatescu secretele vitale ale Armatei Romane de pe frontul din Moldova si le transmite rusilor. Cum sa nu se mire Maresalul, dupa vizitele din 21 si 22 august 1944, ca Armata Rosie trecea ca-n branza prin brava Armata Romana, care, culmea, nu mai avea nici un chef sa se bata tocmai acum, cand era vorba de interesul national.

Astfel, rusii s-au trezit in fata unei clase politice sfasiate de discordii. Si, in acest caz, nu e de mirare ca n-au avut nici un chef sa indulceasca intr-un fel conditiile de Armistitiu. N-avea nici un rost. Gaseau in Romania, in orice moment, o forta dispusa sa le accepte toate conditiile aberante. Mai mult, ei au speculat cu brio adversitatile dintre toti cei care ar fi trebuit sa fie uniti in fata pericolului comun. Au taraganat pe cat au putut negocierile cu Maresalul Antonescu. Au transmis lui Maniu ca nu renunta la capitularea fara conditii. L-au santajat pe Mihai cu aducerea pe tron a tatalui sau, Carol al II-lea. Asa cum s-a dovedit ulterior, toti s-au iluzionat. Si Maresalul, si Mihai Antonescu, si Carol al II-lea, si Regele, si Iuliu Maniu. Rusii angajasera negocieri cu fiecare, lasandu-le impresia ca-i prefera.

De preferat se preferau pe ei insisi sau, ca sa fim mai exacti, pe singurii oameni de care erau siguri: comunistii.

Se intelege ca altfel ar fi stat lucrurile daca rusii s-ar fi confruntat cu o clasa politica unita, fara nici o fisura, in apararea interesului national, trecand peste vrajmasiile politice interne. Soarta Romaniei ar fi fost, poate, alta.

Astfel, ca si in 1943, despre care atat de bine va scrie Dinu C. Giurescu, in august 1944, dusmaniile politice, interesele meschine au fost mai puternice decat interesul national. Difera 23 august 1944 de alte momente din istoria tarii? Difera de ani cand boierii mergeau la Istanbul ca sa intre ei in gratiile turcilor pentru a-l da jos pe domnitor? Difera de anii lui Carol I, cand politicienii romani se duceau cu para la Viena si Berlin? Difera de noiembrie 1938, cand Carol al II-lea face sluj la Berlin pentru a avea mainile libere in lichidarea lui Codreanu? Difera de anii 1945-1947, cand Iuliu Maniu cere condamnarea lui Gh. Tatarascu in calitate de criminal de razboi, iar Gh. Tatarascu, drept raspuns, intra in guvernul prosovietic al lui Petru Groza? Difera de 1952, cand Dej merge la Stalin pentru a obtine dreptul de a-si lichida adversarii numiti Ana Pauker si Vasile Luca? Difera de anii 1970-1971, cand fostii stalinisti devin instrumentele Moscovei in complotul impotriva lui Ceausescu? Difera de anii postdecembristi, cand opozitia da fuga cu para la Bruxelles, si hachitele functionarilor de la Consiliul Europei si UE starnesc jubilatii pe malul Dambovitei?

Fireste ca nu.

Sarbatorim azi actul de la 23 august 1944. Actul bordelului politic romanesc.AICI




"

vineri, 24 iunie 2011

Fabulos: Infractorul nejudecat, Ion Iliescu, recunoaşte implict că e un mare mincinos

Fabulos: Infractorul nejudecat, Ion Iliescu, recunoaşte implict că e un mare mincinos: "

Incredibil…

pe blogul său, cel mai nociv personaj din politica românească post Decembristă, Ion Iliescu, scrie că:

(voi comenta la finalul articolului deoarece sunt prea stupefiat şi vreau să las ca şi alţii să savureze spusele jegului)

REACŢIE LA ATACUL ÎMPOTRIVA REGELUI MIHAI


By Ion Iliescu


Nota Blue:


(Aşa zice de engleză vorbitoriul;


parcă ar zice by Monica Columbeanu :D )


Am rămas surprins de violenţa atacului verbal al preşedintelui Traian Băsescu împotriva Regelui Mihai, atac de nimic justificat. Acest atac dovedeşte o crasă necunoaştere a realităţilor istorice, şi adaugă un nou factor de tensiuni interne, într-un moment extrem de delicat pentru România.

Domnul Traian Băsescu şi-a făcut un obicei penibil din a-i ataca pe foştii şefi de stat ai României, pe care îi tratează cu un dispreţ nedemn de poziţia pe care o ocupă în stat. Acest comportament este excesiv până şi pentru un preşedinte care se declară „jucător”. Este expresia incompetenţei şi iresponsabilităţii.

Da, mi s-a reproşat, şi mi-am reproşat, atitudinea pe care am avut-o faţă de Regele Mihai imediat după decembrie 1989. Contextul era altul, şi nu putem nega, nici eu, nici Regele Mihai, că sfătuitorii noştri mai mult au turnat gaz peste foc, în momente delicate. Am exprimat aceste lucruri Regelui Mihai, şi am făcut tot ce a depins de mine pentru a îndrepta acele erori.

Regele Mihai, familia regală şi-au asumat, alături de toţi cei angrenaţi în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, o serie de responsabilităţi, şi trebuie să apreciem contribuţia lor la adevărata sa valoare.

În august 2004, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la evenimentele de la 23 august 1944, în cadrul manifestărilor dedicate acelui moment, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: „Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională.

Desprinzându-se de Puterile Axei, România a reuşit să evite transformarea teritoriului său naţional în teatru de război. Violenţa şi ferocitatea cu care s-au purtat luptele în cel de-al Doilea Război Mondial ne fac să credem că o mare parte a României ar fi devenit un uriaş câmp de ruine, că sute de mii de civili ar fi fost victime în plus ale confruntărilor armate.

Venirea la putere a generalului Antonescu, în septembrie 1940, a fost produsul unor eşecuri politico-militare, în plan intern şi extern, imputabile atât slăbiciunilor clasei politice şi fragilităţii democraţiei româneşti, cât şi neputinţei comunităţii internaţionale de a se opune revizionismului, militarismului şi agresivităţii unor puteri totalitare din Europa şi din Asia.

Destrămarea Ligii Naţiunilor, cedarea în faţa forţelor revizioniste au fost consecinţele directe ale modului în care Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au reuşit să gestioneze pacea în Europa, după Trianon.

Prin participarea la război alături de puterile Axei, regimul Antonescu a pus România într-o situaţie extrem de dificilă, chiar dacă o parte dintre motivele intrării ţării noastre în conflict erau justificate şi legitime.

Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, unde Armata Roşie declanşase o amplă ofensivă pe direcţia Iaşi-Chişinău. Aceasta a fost singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român.

În înfăptuirea actului de la 23 august, un rol decisiv i-a revenit Majestăţii Sale, Regele Mihai – a cărui prezenţă o salutăm cu gratitudine – sprijinit în acţiunea sa de cele patru partide care la 20 iunie 1944 formaseră Blocul Naţional Democrat şi de conducerea armatei.

În Proclamaţia Majestăţii Sale Regele Mihai către ţară şi armată din seara zilei de 23 august 1944, se spunea:

“În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Alături de armatele aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse nedrept la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.

De curajul cu care ne vom apăra, cu armele în mână, independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta, depinde viitorul ţării noastre…”

Cei care văd în actul de demnitate naţională de la 23 august 1944 începutul “comunizării” României interpretează incorect şi abuziv faptele. Evoluţia postbelică a României a fost consecinţa raportului de forţă şi al acordurilor multiple dintre marile puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial. Politica “sferelor de influenţă” a făcut ca România să fie, alături de alte ţări central-europene, victima unui experiment politic tragic, care ne-a scos timp de peste patru decenii din cursul firesc al dezvoltării istorice.

Faptul că 23 august 1944 rămâne un eveniment controversat se datorează şi modului deformat în care a fost prezentat în perioada comunistă. Revine istoricilor datoria să analizeze faptele cu instrumentele omului de ştiinţă şi să elucideze acele controverse care ne împiedică să înţelegem momentul 23 august 1944 în toată complexitatea sa.”

Preşedintele Traian Băsescu a început să atace cu violenţă tot ceea ce am construit cu mare greutate în anii din urmă: reconcilierea naţională, asumarea trecutului, reconcilierea româno-maghiară, pacea socială, statul de drept, stabilitatea internă. Acest elan destructiv este pus în slujba unui singur ţel: exercitarea arbitrară şi autoritară a puterii, pentru atingerea unor obiective care nu au nimic în comun cu interesul naţional.

Ion Iliescu


Fost Preşedinte al României


Sursa:


http://ioniliescu.wordpress.com/2011/06/24/reactie-la-atacul-impotriva-regelui-mihai/


Deci aşa … Bravo Bunicuţo…de câte ori vorbeşti vorbeşti reaminteşti oamenilor cât de împuţit ţi-e sufletul şi cât de ordioasă şi nesimţită ţi-e mintea…

Când l-ai fugărit pe Mişu pe şosea cum a fost, sau când nu i-ai permis nici să coboare din avion era un gest de respect faţă de Old Mişu?

Zici că: “Da, mi s-a reproşat, şi mi-am reproşat, atitudinea pe care am avut-o faţă de Regele Mihai imediat după decembrie 1989. Contextul era altul…” Adică cum adevărul este în funcţie de context?

Beavo comunist ramolit ce eşti… ştii ce inseamnă asta? este recunoaşterea implicită a faptului că eşti un mincinos ordinar, un păduche care nu ezită să mintă cu seninătate şi cu zâmbetul de Dacie afişat, în funcţie de interesul dintr-un anumit context…

- Ai minţit tot timpul … acum te-ai ramolit şi simţi că te arage pâmântul şi e vremea unltimei spovedanii?

Ai fost, ieşti şi vei râmâne în istorie ca unul din cele mai malefice personaje care au infectat politica românească, principalul vinovat pentru ceea ce vedem în jur…

Mai ai totuşi o şansă sa faci un pustiu de bine ţării ăsteia sărmana:

Împuşcă-te dracului infractor nejudecat ce eşti…

Odios individ …

"

marți, 21 iunie 2011

Cenzurarea e-mailui lui Cezar PREDA - Prezedintele Comisiei de control a activitatii SRI !

Va inchipuiti oare ca daca iti trece prin creeieri sa te adresezi prin e-mail unor alesi in Parlament - acesta sa-ti fie respins ca si cand este filtrat - care nu cumva mesajul sa ajunga la vreun deputat sau senator sau presedinte al vreunei comisii sensibile ? Am facut eu experienta azi cu Cezar PREDA si Stefan PIRPILIU si parca ar fi morti, numai filtrul webmasterului Camerei Deputatilor a functionat !

---------- Forwarded message ----------
From: <postmaster@cdep.ro>
Date: 2011/6/21
Subject: Delivery Status Notification (Failure)
To: ioan.victor.dragan@gmail.com


This is an automatically generated Delivery Status Notification.

Delivery to the following recipients failed.

      cezar.preda@cdep.ro

Final-Recipient: rfc822;cezar.preda@cdep.ro
Action: failed
Status: 5.2.2
X-Display-Name: Cezar Preda

---------- Mesaj redirecţionat ----------
From: ioan-victor dragan <ioan.victor.dragan@gmail.com>
To: srp@cdep.ro, "cezar.preda" <cezar.preda@cdep.ro>
Date: Tue, 21 Jun 2011 09:39:19 +0300
Subject: Fwd: Functia de relatia cu publicul a SRI /DOCUMENTE privind tatal meu DRAGAN A.DUMITRU
 

miercuri, 15 iunie 2011

INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI - 21 de ani de lustruit diplome ,doctorate,titluri


Am preluat azi volumul " Mecanisme represive in Romania 1945-1949. Dictionar biografic D - G" , coordonata de dl. Octavian Roske de la INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI  si am regasit numele tatalui meu la pag.212 si va transmit informatii recente primite de mine si - pe baza carora - fac cercetari proprii si la alte institutii ale statului . Institutii bugetare ca si INST  nu fac decat sa ofere suport pentru diplome,doctorate,titluri pentru cercetatorii proprii , pe baza datelor culese timp de 21 de ani din arhivele unde au acces preferential .

Domnului ROSKE si domnului CIUCEANU puteti sa le transmiteti decat ca am intrat in cladirea in care am lucrat impreuna cu ei din martie pana in iulie 1990 si NU mi-a facut placere sa revad locurile neschimbate din Arh.CERCHEZ Nr.16 deoarece atitudinea lor fata de domnul Constantin Ticu DUMITRESCU si indirect fata de mine a fost  de inteles cu mult mai tarziu - prin pactizarea cu regimul si post regimul ILIESCU.

21 de ani pierduti si datorita acestor doua personaje aflate acum sub tutela ACADEMIEI ROMANE !

marți, 14 iunie 2011

Iliescu ,tradator,ucigas si gropar al sperantei

Iliescu ,tradator,ucigas si gropar al sperantei: "


Comunicat

Duminică 12 iunie 2011, la sediul Asociatiei 21 Decembrie 1989 a avut loc o dezbaterea publică moderată de Teodor Mărieş, prilejuită de împlinirea a 21 de ani de la fratricidul din 13 – 15 iunie 1990, la care au participat Monica Macovei, Vladimir Tismăneanu, Mihai Şora, Sorin Ilieşiu, general-magistrat Dan Voinea, Andrei Oişteanu, Antonie Popescu, Nicolae Constantinescu, Ana Ţuţuianu, Ecaterina Evanghelescu, Bogdan Cristian Iacob, Romeo Moşoiu şi alţii.

În cadrul dezbaterii au fost prezentate cazuri de victime din dosarul Mineriadei care vor fi incluse în“CARTEA NEAGRĂ A FRATRICIDULUI DIN 13-15 IUNIE 1990”- autori: dr. Alin Rus şi conf.univ. dr. Sorin Ilieşiu – , aflată în curs de elaborare de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) condus de Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir, în colaborare cu Asociaţia 21 Decembrie 1989.

Selecţia de mai jos provine din sinteza elaborată în cadrul IICCMER despre cele peste 1600 victime din dosarul Mineriadei, redactată de dna Gina Radu, licenţiată în Drept, şi dl. general în rezervă magistrat Dan Voinea.

Abrudan Gabriela Simona, 16 ani, elevă, Liceul de Chimie nr. 5, reţinută la U.M.0575-Măgurele. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 s-a deplasat la locuinţa bunicii sale din strada Liviu Rebreanu. La un moment dat de ea s-a apropiat un grup de mineri care au lovit-o cu bestialitate în cap, pierzându-şi cunoştinţa, fiind apoi aruncată de doi mineri într-o dubă. A fost reţinută la Unitatea Militară de la Măgurele 2-3 săptămâni, apoi transferată în arestul Secţiei 13 Poliţie şi eliberată la sfârşitul lunii august 1990. A auzit că pe timpul reţinerii în unitatea militară mai multe femei au fost violate de militari.

Orezeanu Constantin, 13 ani, elev, şcoala Generală Nr. 19 Bucureşti, reţinut la U.M.0575-Măgurele. În dimineaţa zilei de 13.06.1990 a plecat de la domiciliu intenţionând să ajungă la Gara de Nord pentru a pleca la Galaţi la rude. Ajuns la gura de metrou din faţa Teatrului Naţional şi intenţionând să coboare pentru a lua metroul a fost apucat de doi poliţişti care l-au băgat forţat într-o dubă, bătut şi transportat la Unitatea Militară de la Măgurele. Ajuns în unitatea militară, a fost lovit cu bastonul de poliţistul care-l conducea la grupul de minori reţinuţi. După aproximativ o oră câteva cadre ale unităţii le-au spus tuturor celor reţinuţi să se ridice în picioare şi să se aşeze lângă zid, iar în faţa lor a venit un pluton de militari înarmaţi cu pistoale mitralieră. Un cadru le-a spus militarilor să armeze şi să ochească, ordin pe care militarii l-au executat trăgând spre ei însă neavând glonţ pe ţeavă. Plutonul de militari au plecat râzând de cei reţinuţi, o parte din ei leşinând. În după-amiaza aceleiaşi zile o parte dintre minori au fost transportaţi la Centru de Primire Minori din Bucureşti,strada Aron Florian, unde de asemenea a fost bătut. A fost eliberat în cursul serii de 13.06.1990.

Rob Mircea Andrei, 16 ani, elev, Liceul I.L. Caragiale, reţinut la U.M.0575-Măgurele. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În seara zilei de 13.06.1990 a plecat de la domiciliu pentru a-şi căuta mama, ocazie cu care în zona Televiziunii a fost bătut de forţele de ordine şi introdus în sediul instituţiei. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 a fost transportat cu o dubă la Unitatea Militară de la Măgurele unde a fost reţinut mai multe zile. În data de 18.06.1990 s-a emis mandat de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare gravă a liniştii publice, fiind transferat în spitalul penitenciar Jilava unde a stat arestat până în data de 06.08.1990. După eliberare a început să fie mai puţin comunicativ, a început să aibe depresii şi în nenumărate rânduri a cerut familiei să plece definitiv din Bucureşti, iar la începutul anului 1991 a fost dus de familie la domiciliul bunicilor, respectiv comuna Oarţa de jos, judeţul Maramureş, unde a fost înscris la liceu. În data de 19.04.1991, când Rob Mircea împlinea 17 ani, familia a fost anunţată că acesta a luat mai multe medicamente, fiind internat la Spitalul din Baia Mare. În data de 20.04.1991 Rob Mircea a decedat. După eliberare victima a declarat că în celula din Penitenciarul Jilava era trezit noaptea din somn şi ars cu ţigara pe picioare şi mâini.

Şerbuleţ Relu, 19 ani, Fără ocupaţie, reţinut la U.M.0575-Măgurele. În luna iunie 1990 se ocupa cu vânzarea de ziare. În dimineaţa zilei de 13.06.1990, în timp ce vindea ziare în faţa Teatrului Naţional a fost bătut de scutieri şi condus la Secţia 17 Poliţie, unde a ”fost bătut în mod repetat de poliţişti”. În data de 14.06.1990 a fost transferat în arestul Poliţiei Capitalei şi eliberat în jurul orelor 11.00. De aici a plecat la Gara de Nord iar în jurul orelor 22.00 a fost prins de poliţiştii de la Transporturi Feroviare, care l-au dus la Poliţia Capitalei. De aici a fost transportat cu o dubă la Unitatea Militară de la Măgurele unde a fost reţinut 7 zile. După o săptămână a fost transferat la Penitenciarul Jilava unde a stat o perioadă de două săptămâni, apoi mutat la ”Blocul Vechi”. În perioada iunie 1990 – februarie 1991 a fost condus de mai multe ori la Tribunalul Bucureşti, Secţia a 2-a Penală unde i s-au consemnat mai multe declaraţii şi de fiecare dată i se prelungea mandatul de arestare preventivă. În februarie 1991 în timp ce se afla în celula Penitenciarului Jilava, a primit o condamnare definitivă de 6 ani fără drept la vizită şi pachete şi fără să beneficieze de reducerae pedepsei la jumătate. În luna februarie 1996, după ce s-a eliberat din Penitenciarul Jilava s-a internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca fiind operat la picior şi rinichi, deoarece, din cauza loviturilor primite, se deplasaseră. În prezent, tot din cauza loviturilor primite, are piciorul rupt în trei locuri cu tijă metalică aplicată, iar rinichii sunt în continuare deplasaţi.

Zorilă Anghel, 50 ani, lăcătuş mecanic, Intreprinderea de Utilaj Greu, reţinut la U.M.0575-Măgurele. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universişăţii. La data de 14.06.1990 s-a deplasat împreună cu fiul, Zorilă…, şi ginerele său, Ţiber Dumitru, în Piaţa Unirii pentru a face cumpărături pentru înmormântare, ocazie cu care un grup de 12 mineri s-au năpustit asupra lor fără nici o explicaţie şi i-au lovit cu bâte din lemn şi cabluri electrice până ce toţi trei s-au prăbuşit la pământ. Minerii au continuat să-i lovească şi i-au tâlhărit de sumele de bani pe care le aveau asupra lor. Au fost transportaţi la Unitatea Militară de la Măgurele unde au fost obligaţi să treacă printr-un cordon format din militari care i-au bătut cu bastoanele de cauciuc, apoi au fost duşi într-un garaj păziţi de militari fiind reţinuţi până la data de 17.06.1990, timp în care au fost cercetaţi şi supuşi tratamentelor neomenoase. În urma loviturilor primite şi-a pierdut auzul şi parţial vederea fiind încadrat în gradul 2 de invaliditate.

Dizanov Ion Daniel, 19 ani, instalator ICRAL, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În ziua de 15.06.1990 însoţit de un coleg de muncă, Zamfir Iulian s-a deplasat în zona Lipscani pentru cumpărături, ocazie cu care a fost lovit în cap cu un corp dur pierzându-şi cunoştinţa. Când şi-a revenit, se afla într-o dubă care-l transporta la şcoala de Poliţie de la Băneasa, unde a fost reţinut mai multe zile. După eliberare s-a prezentat la Spitalul de Urgenţe Floreasca unde a fost consultat iar doctorul a constatat că avea două coaste fisurate şi mai multe echimoze pe toată suprafaţa corpului. Când s-a prezentat la serviciu, a aflat de la conducere că i s-a desfăcut contractul de muncă pe motiv că a participat la evenimentele din Piaţa Universităţii.

Geroşanu Ciprian, 23 ani, student Facultatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. A participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. A fost reţinut de organele de poliţie şi reţinut mai multe zile la şcoala de Poliţie de la Bănesa. De aici a fost transferat în arestul Secţiei 14 Poliţie unde i s-a întocmit dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, fiind eliberat în luna noiembrie 1990. După eliberare şi-a abandonat studiile şi locul de muncă fiind în evidenţa spitalului Voila, diagnosticat de cadrele medicale cu ”debut schizofrenic”. În data de 10.06.1995 s-a sinucis prin spânzurare.

Pârvulescu Dan Gabriel, 20 ani, picolo, hotel ”Atheneu Palace”, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În noaptea zilei de 13.06.1990 în timp ce se îndrepta spre casă, în zona magazinului Romarta Copiilor a fost rănit prin împuşcare în piciorul stâng iar un cetăţean văzându-l rănit l-a transportat la Spitalul Militar Central unde i s-au acordat îngrijiri medicale. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 a fost transportat în arestul Poliţiei TF (Transporturi Feroviare) din Gara de Nord unde a rămas până în data de 15.06.1990. În data de 15.06. 1990, a fost transportat cu o dubă la şcoala de Poliţie de la Bănesa unde a fost bătut de mineri şi de elevii şcolii, fiind reţinut mai multe zile. Înainte de a fi eliberat i s-a dat o amendă de 1000 lei pentru tulburarea şi liniştii ordinii publice iar la o zi după eliberare a achitat-o. În ziua de 17.06.1990 în timp ce se afla la domiciliu a fost căutat de doi poliţişti de la secţia 22 care l-au introdus într-o dubă şi l-au transportat la Secţia Cercetări Penale din IGP. Aici un maior a emis un mandat de arestare. A fost încătuşat şi transferat în arestul Secţiei 8 Poliţie. De aici a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava la secţia ”Periculoşi”, unde a rămas mai mult de o lună jumătate. După eliberare s-a prezentat la locul de muncă unde a fost informat că i s-a desfăcut contractul de muncă şi că nu mai poate fi angajat întrucât are cazier.

Pîrvu Silviu Constantin, 15 ani, elev, şcoala nr.42 Voluntari, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. Nu a particpat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 15.06.1990 împreună cu un prieten, Simion Eugen, au venit în Bucureşti pentru a viziona un film. În timp ce se aflau în faţa cinematografului ”Luceafărul”, au fost legitimaţi de un poliţist şi deoarece nu aveau buletinele de identitate asupra lor au fost conduşi de trei mineri la sediul Poliţiei Capitalei. De aici au fost transportaţi cu o dubă la şcoala de Poliţie de la Băneasa unde au fost bătuţi. Imediat după eliberare s-a internat la Spitalul Colentina, apoi la Spitalul 9, unde a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier. ”Urmare a loviturilor primite în urma reţinerii de la militari şi mineri, am rămas cu sechele şi nu am putut să mă mai angajez niciodată.”

Ristea Ionel, 60 ani, miner, Filipeştii de Pădure, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În ziua de 14.06.1990 a venit la băiatul lui Ristea Vladimir, student la Arhitectură şi angajat la Radio Contact. În momentul în care victima s-a întâlnit cu fiul său în faţa sediului radioului, un grup de mineri au atacat o femeie, moment în care victima a intervenit, însă minerii l-au atacat şi pe el. Fiul victimei le-a prezentat minerilor legitimaţia de serviciu din care rezulta că era şef de sector la Mina Filipeştii de Pădure, însă nu au luat-o în seamă şi au continuat să-l lovească pe tatăl lui şi, mai mult decât atât, au pătruns şi în sediul radioului distrugând aparatura din dotare. Ristea Ionel a fost transportat cu o dubă la şcoala de Poliţie de la Băneasa unde a fost lipsit de libertate în mod ilegal timp de 4 zile. Speriat de cele întâmplate, fiul victimei a abandonat facultatea şi a plecat în Franţa unde a cerut azil politic. Victima a decedat în anul 2003.

Savu Daniel, 15 ani, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. La sfârşitul lunii aprilie 1990 îşi desfăşura activitatea de vânzător ambulant de ziare în pasajul Pieţei Universităţii. În dimineaţa zilei de 13.06.1990, în timp ce se afla în pasaj dorind să se deplaseze spre Casa Scânteii pentru a lua ziare, a fost imobilizat, bătut de scutieri şi transportat cu un camion la şcoala de Poliţie de la Bănesa. ”Când în garaj se aflau circa 250 de persoane, militarii care ne păzeau au primit ordin să ne răcorească, aşa că au adus furtune de pompieri şi din uşile de acces ale garajului am fost stropiţi cu apă… În jurul prânzului în garaj au intrat circa 50-60 de militari şi elevi şi cu bastoanele din dotare au început să lovească toate persoanele reţinute, indiferent de vârstă sau sex… Cu această ocazie am primit mai multe lovituri de bastoane şi bocanci, pierzându-mi cinci dinţi din maxilar. În urma agresiuni la care am fost supus în perioada respectivă am rămas cu infirmitate fizică permanentă şi sluţire”. În seara zilei de 15.06.1990 a fost eliberat.

Toma Ştefan Dumitru, 31 ani, mecanic, Direcţia Domeniului Public Bucureşti, reţinut la U.M. 0828-Băneasa. A participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în timp ce se îndrepta spre serviciu, în zona magazinului Romarta Copiilor a observat cum minerii băteau cu bestialitate o tânără, fapt ce l-a determinat să intervină în apărarea fetei. Cu această ocazie a fost bătut de mineri cu bâtele şi alte obiecte contodente, apoi a fost transportat la sediul Poliţiei Capitalei. De aici a fost dus cu o dubă la şcoala de Poliţie de la Bănesa unde a fost reţinut mai multe zile.

Păun Dragoş Mircea,24 ani, student, Facultatea de Electronică. A participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii, fiind vice-preşedinte la Sindicatul Liber Studenţesc şi activa şi în Uniunea Organizaţiilor Studenţeşti. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 în timp ce se afla pe strada Oneşti în faţa sediului Uniunii Organizaţiilor Studenţeşti, a fost bătut de mineri. ”În timp ce mă băteau, mă înjurau şi spuneau că sunt student deoarece port barbă. Îmi lăsasem barbă în semn de doliu pentru tatăl meu care decedase cu 6 săptămâni în urmă.”

Şişu Gheorghe, 42 ani, şofer, comunitatea evreiască-Bucureşti. Declaraţia soţiei:Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 în timp ce se afla în zona centrală a Capitalei a fost bătut cu bestialitate de mineri până şi-a pierdut cunoştinţa. ”După ce şi-a revenit a plecat către casă dar în apropiere de ”Big Berceni” a căzut pierzându-şi cunoştinţa şi probabil fusese adus acasă de o cunoştinţă. După ce a fost bătut nu a mai mers la serviciu, simţindu-se rău. Soţul meu a decedat pe data de 02.10.1990 prin sinucidere.”

Ciorobea Ioan, 54 ani. Declaraţia soţiei: În ziua de 15.06.1990, în timp ce se afla în Piaţa Rosetti a văzut o femeie care era bătută de mineri, a intervenit şi ca urmare i s-a băgat un instrument contondent în ochi. ”Soţul meu, după vătămările suferite a rămas cu infirmitate, iar în anul 2001 i s-a descoperit că are cancer în zona vertebrelor care i-au fost rupte în 15.06.1990, şi, cu toate tratamentele şi intervenţiile chirurgicale efectuate, a decedat în 02.05.2003”.

Chivorchian Barbu Octavian, 32 ani, fără ocupaţie. A participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, în timp ce se afla în Piaţa Universităţii, a fost bătut de forţele de ordine. ”Un militar în combinezon negru m-a lovit cu putere cu bocancul, călcând pe mâna dreaptă, iar un altul m-a lovit în piciorul stâng. Am văzut cum osul a ieşit prin piele.” A fost introdus într-o dubă fiind transportat la sediul Poliţiei TF din Giuleşti, iar de aici, la ordinul unui poliţist, a fost transportat la Spitalul Universitar unde a rămas internat 90 de zile, fiind supus mai multor intervenţii chirurgicale la braţul drept.

Voinea Ion, 37 ani, Lăcătuş mecanic, “Electroaparataj”. Declaraţia soţiei:Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în timp ce se afla pe stradă discutând cu un coleg, a fost atacat de mineri care l-au lovit în cap şi pe tot corpul până şi-a pierdut cunoştinţa. În data de 14.06.1990, ora 21.30, a fost internat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul de politraumatism cranio-facial. ”Din acel moment, starea generală a sănătăţii soţului meu nu s-a mai îmbunătăţit. Au urmat mai multe internări până în data de 24.12.1990 când a paralizat. L-am internat la Spitalul Colentina unde a intrat în comă, l-am mutat la Spitalul nr.9 unde a fost operat la cap. Nici una din aceste intervenţii nu a reuşit, aşa că în data de 19.02.1991 soţul meu a decedat… De asemenea, îmi amintesc faptul că Ion Iliescu le-a mulţumit public minerilor pentru activităţile desfăşurate în Bucureşti. Printre alte activităţi pe care le-au desfăşurat minerii au fost agresarea şi omorârea soţului meu care nu avea nici o vină sau legătură cu manifestaţiile anti-putere din acea perioadă.”

Nicolau Nicolae, 36 ani, merceolog, Cooperativa ”Constructorul”. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă în zona B-dului Nicolae Bălcescu, o femeie a strigat: ”Ăsta e de la ţărănişti”, apoi s-au apropiat de el mai mulţi mineri care i-au spus : ”Bă, tu ştii ce păţesc ăştia care strigă: Jos Iliescu?”, moment în care a fost atacat de mineri. Unul dintre mineri a spus: ”Bine că nu a comentat, că îl omoram.” În data de 14.06.1990 a fost internat la Spitalul de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul plăgi ale scalpului frontal şi parietal.

Alexa Elena Eugenia, 20 ani, secretară, CHR Ambasador. Nu a participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, ” în dreptul intrării Facultăţii de Limbi Străine, fără motiv, am fost acostată şi lovită puternic de un grup de mineri cu o rangă metalică în spate, zona lombară, lovitură care m-a pus jos. Minerii spuneau că sunt studentă. După ce am căzut, grupul de mineri a continuat să mă lovească cu pumnii şi picioarele. După câteva minute a venit un ”miner curat”, care le-a spus minerilor să mă lase în pace. ” În data de 14.06.1990 ora 11.04, a fost internată la Spitalul de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul contuzie lombo-sacrată..

Drăgan Sorin, 23 ani, student, Facultatea de Limbi Străine. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 în timp ce se afla în sediul facultăţii cu mai mulţi colegi, au fost atacaţi de mineri care i-au bătut cu bâte în special în cap. “Ne-am îndreptat spre Ministerul de Interne, în aplauzele trecătorilor care-i îndemnau pe mineri să ne omoare. Pe drum mai întâlneam mineri care ţineau să lovească şi ei măcar o dată… Am fost aşezat pe jos iar unul dintre minerii care ne-a adus s-a aplecat asupra mea şi mi-a smuls lanţul de la gât spunând soldatului : ”Doar nu am venit degeaba de la Vulcan până aici.” A fost ajutat de un medic care l-a transportat la Spitalul nr. 9 unde a rămas internat mai multe zile.

Epure Viorica, 31 ani, zugrav-vopsitor, Antrepriza Construcţii Montaj. A participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii. În ziua de 14.06.1990 a fost reţinută de mineri, bătută şi condusă la sediul Ministerului de Interne unde a fost agresată fizic de Emil Cico Dumitrescu. ”În urma loviturilor primite în dimineaţa zilei de 14.06.1990 cât şi a operaţiei ce mi s-a efectuat la Spitalul Fundeni, am suferit o infirmitate fizică permanentă prin scoaterea rinichiului drept.”

Dumitrescu Antonio. În dimineaţa zilei de 14.06.1990 a fost bătut de mineri. ”Am fost luat din recepţia Hotelului Bulevard de un grup de mineri pentru că am intervenit să ajut o femeie gravidă maltratată de aceştia”. A necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

Sasu Dania Victoria, 22 ani, studentă, Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu”. În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în timp ce se se afla în sediul facultăţii, a fost atacată de mineri care au lovit-o cu diverse obiecte contondente, apoi a fost reţinută în sediul Guvernului ”iar la un moment dat şi-a făcut apariţia un miner murdar, care avea asupra sa o bâtă şi fără să spună nimic, a început să lovească reţinuţii cu sălbăticie cu bâta, aplicându-le lovituri în zona capului şi a spatelui.”…. ”Unul dintre mineri ne reproşa că voiam ”să dărâmăm democraţia lui Iliescu”. Pe drum, minerul ”curat” ne-a arătat un şerveţel în care se afla un praf alb pe care mi l-a băgat sub nas, constatând că avea miros de detergent parfumat. Minerul ”curat” a pretins că sunt droguri găsite la noi. Când am văzut la televizor mesajul de mulţumire adresat de Ion Iliescu, în stânga acestuia, printre alte persoane, l-am recunoscut pe minerul ”curat”.


"

duminică, 12 iunie 2011

CRIN ANTENESCU,SPERANTA ROMANIEI

CRIN ANTENESCU,SPERANTA ROMANIEI: "


din ciclul ” o imagine mai graitoare decit 1000 de cuvinte.



Narcisa -Edelweiss



"

Dialoguri pe FACEBOOK la moartea lui Mircea IORGULESCU.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

www.rfi.ro
Luca Niculescu, redactor şef RFI România: "Mircea Iorgulescu vorbea cea mai frumoasă limbă română pe care am auzit-o vreodată".
Ieri la 00:06 · · ·

Totalul afișărilor de pagină

Contor securisti si turnatori pe CNSAS

1