Asociatia 21 Decembrie a trimis, joi, un apel sefilor SRI, pentru a ii raspunde la cererea de audienta facuta in urma cu doua zile, dar si pentru a permite Parchetului desecretizarea documentelor din dosarul Revolutiei si, implicit, fotocopierea lor.

In apelul facut de revolutionari, se arata ca “prin refuzul de a da un acord scris la cererea Parchetului de fotocopiere a documentelor tinute ascunse sub pretext ca sunt stampilate in 1989 cu “secret”, Serviciul Roman de Informatii se situeaza in afara statului de drept si in afara societatii democratice”.

Mai mult, revolutionarii solicita chemarea adjunctilor SRI la Comisia parlamentara de control a SRI.

“Este extrem de grava starea sanatatii lui Teodor Maries, mentinut in viata prin perfuzii”, el fiind in a 73-a zi de greva, mai spun reprezentantii 21 Decembrie, care cer SRI un raspuns urgent.

Serviciul Roman de Informatii a primit solicitarea formulata de revolutionarii de la Asociatia 21 Decembrie si le va transmite un raspuns in zilele urmatoare, a declarat, joi, pentru NewsIn, seful Biroului de Presa al SRI, Sorin Sava.

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, a declarat marti, pentru NewsIn, ca a primit de la Parchetul General toate copiile documentelor nesecretizate din dosarul Revolutiei, dar ca va ramane in greva foamei pana cand SRI va raspunde la cererea de declasificare a celorlalte documente.

Marti dimineata, revolutionarul spunea ca va iesi din greva foamei cand va avea jumatate din copiile dosarului Revolutiei, insa si-a schimbat decizia. Tot marti, a trimis o cerere catre oficialii SRI, pe care i-a invitat la discutii, dar spune ca nu a primit niciun raspuns.

“Parchetul General ne-a adus la cunostinta ca MApN si CNSAS au trimis raspunsuri, prin care permit desecretizarea actelor din dosarul Revolutiei, insa SRI si STS au cerut un ragaz de doua saptamani pentru a lua o decizie. Nu inteleg de ce au nevoie de atat timp ca sa respecte o decizie a CEDO”, a spus Maries.

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti luni seara, a declarat pentru NewsIn avocatul asociatiei, Antonie Popescu, precizand ca Maries nu a dorit sa ramana internat. Antonie Popescu a mai spus ca Maries, aflat in greva foamei din data de 4 august, are probleme cu respiratia si cu stomacul, iar medicii au decis sa il tina pe perfuzii.

Parchetul General a inceput luni, la ora 16.00, predarea integrala a copiilor dosarului Revolutiei catre revolutionari, exceptand actele pentru care procurorii asteapta un raspuns de la institutiile ce au dispus secretizarea lor, a declarat, pentru NewsIn, avocatul Asociatiei 21 Decembrie, Antonie Popescu.

CEDO a trimis, vineri, 9 octombrie, o noua scrisoare Asociatiei 21 Decembrie, in care arata ca Maries poate obtine de la Parchet fotocopii dupa anumite documente din dosarul Revolutiei, mai exact cele “pertinente pentru apararea plangerii lor in fata Curtii, avand in vedere volumul important” al dosarului.

Serviciul Roman de Informatii a primit solicitarea formulata de revolutionarii de la Asociatia 21 Decembrie si le va transmite un raspuns in zilele urmatoare, a declarat, joi, pentru NewsIn, seful Biroului de Presa al SRI, Sorin Sava.