luni, 18 octombrie 2010

CASA de vinuri ALBERT ne spune "Au revoir !"



Doamnelor si Domnilor,

Cu deosebit regret tinem sa va anuntam închiderea societatii Casa Albert in viitorul foarte apropiat.

De aceea ne-am gândit ca fiind cei mai apropiati prieteni si clienti  ai nostri ar trebui sa profitati primii de ultima noastra oferta : pentru o sticla de vin sau champagne cumparata  una  este oferita (in masura stocurilor disponibile).

In speranta ca prin existenta ei, Casa Albert, v-a deschis noi gusturi si placeri, va uram sanatate si « Bonne vent ! » cum spun francezii.

Au revoir !

Casa Albert
Tel : (0040) 744 426 197
Web :
www.vinuri-frantuzesti.eu
E-mail : casaalbert@vinuri-frantuzesti.eu

 
Pentru o eventuala cumparare a societatii va puteti adresa la : Tel : 0033 647 868 450 ; E-mail : barsanfrance@yahoo.fr



LISTĂ  DE PRETURI
Şampanii
Marcă
Denumire
U.M.
Preț fără T.V.A.
Preț  cu T.V.A.
MONMARTHE
Carte Blanche (brut)          
0,75l.
87,63 RON
104,28 RON
MONMARTHE
Carte Blanche (demi-sec)
0,75l.
87,63 RON
104,28 RON
PRESTIGE DES SACRES
Réserve Spéciale (brut) 
0,75l.
83,54 RON
99,41 RON
PRESTIGE DES SACRES
Réserve Spéciale (brut) 
1,50l.
183,46 RON
218,31 RON
PRESTIGE DES SACRES
Réserve Spéciale (demi-sec)
0,75l.
83,54 RON
99,41 RON
PRESTIGE DES SACRES
Sélection           
0,75l.
86,87 RON
103,38 RON
PRESTIGE DES SACRES
Rosé Réserve Spéciale (brut)
0,75l.
91,73 RON
109,16 RON
Vinuri
Marcă
Denumire
U.M.
Preț fără T.V.A.
Preț  cu T.V.A.
Château Haute Vallée 1999 AOC Bordeaux Supérieur
0,75l.
24,57 RON
29,24 RON
Château Haute Vallée 2003 AOC Bordeaux Supérieur
0,75l.
23,11 RON
27,50 RON
La Rose du Temple 2001 AOC Bordeaux Rouge
0,75l.
26,33 RON
31,33 RON
La Rose du Temple 2004 VCC ROUGE
0,75l.
14,33 RON
17,06 RON
La Rose du Temple 2004 VCC ROSE
0,75l.
14,33 RON
17,06 RON
Preturile indicate sunt valabile pana la data 30 noiembrie 2010.


sâmbătă, 9 octombrie 2010

ISTORIE RECENTA: Nico Savin,taioasa ca o katana (4)- REMEMBER: Unde au ajuns banii lui Ceauşescu şi ai Securităţii?

Nico Savin,taioasa ca o katana (4)- REMEMBER: Unde au ajuns banii lui Ceauşescu şi ai Securităţii?: "





REMEMBER !!!

Motto:

“Nu uit pregătirea profesionistă şi sistematică a jafului post-decembrist, atunci când în România încă se mai murea pe străzi iar, românii habar nu aveau ce înseamnă capitalismul…” – Nicoleta Savin,ziarist.

REMEMBER: Unde au ajuns banii lui Ceauşescu şi ai Securităţii?

Nu uit, ca să nu retrăiesc istoria anilor 1990-2009.

Nimeni n-ar trebui să uite!

Dacă nu uităm, înţelegem de ce Traian Băsescu sau oricare alt preşedinte care deranjează sistemul va fi inamicul public numărul unu pentru oameni care, aparent, n-ar avea mare lucru în comun şi nici interese similare: politicieni, moguli, oligarhi, jurnalişti, bancheri, industriaşi, sindicalişti, poliţişti, magistraţi, diplomaţi, ofiţeri din armată sau din servicii.

Hai să ne amintim cu toţii!

Ca să ne dezmorţim!

Nu uit că nici astăzi n-am aflat unde sunt banii Securităţii şi ai familiei Ceauşescu, deşi am avut o multime de comisii de cercetare, care mai de care mai pompos denumite. Timp, bani şi speranţe irosite. Rezultate: zero cenţi, zero lei.

Dacă nu mă credeţi, citiţi, vă rog , excelenta carte a jurnalistului de investigaţii Dan Badea, “Averea preşedintelui – Conturile Ceauşescu”, apărută în 1998 la editura Nemira. Deoarece vorbim de un remember postdecembrist, voi reaminti pentru cei mai tineri ce au făcut aceste comisii. Adulţii ştiu, deşi dau semne c-au uitat. Mult prea repede.

1. Comisia Interdepartamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimonial statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi, constituită prin ordin guvernamental sub autoritatea Ministerului Justiţiei, coordonată de ministrul Teofil Pop, a început să (nu) lucreze pe 13 ianuarie 1990 şi s-a dizolvat în iulie 1990. În ea erau reprezentaţi specialişti de la Externe, Interne, Finanţe, Comerţ Exterior, Procuratură, Banca Română de Comerţ Exterior, şi, din martie 1990, SRI. Comisia a angajat şi apoi a (dez)angajat case de avocatură şi experţi din Elveţia şi Canada. Experţii, oameni serioşi, au început să caute în Elveţia, Austria, Germania, Grecia şi Cipru. Au găsit o mulţime de piste, indicii, chiar probe. Inclusiv proba pe care o voi prezenta ceva mai jos, în acest articol. Dar pentru a continua investigaţiile, era necesar acordul comisiei interdepartamentale. Care nu l-a dat. Totul a rămas în coadă de peşte.

2. Comisia Guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimonial statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi, dorea să arate determinarea guvernului Roman de recupera timpul irosit. I s-a spus “comisia fără fax”. Nu degeaba, aşa cum vom vedea. S-a înfiinţat prin hotărâre de guvern pe 14 august 1990. Primul şef a fost Ion M. Anghel, trimis după două luni ambassador în Olanda. Şefia comisiei a fost preluată de Mugur Isărescu. Nu se ştie dacă, prin ce act şi când s-a desfiinţat. Isărescu a cam vorbit singur. Comisia n-a primit nici un sprijin. Nici sediu, nici logistică, nici maşină, nici fonduri, fax, telefon. Nici măcar hârtie de fax. Pe deasupra, BRCE a refuzat permanent să ofere orice fel de informaţie, la fel cum au refuzat colaborarea MI, MApN, Procuratura, Justiţia, Ministerul Comerţului şi Turismului (fost al Comerţului Exterior), Finanţele şi SRI. Practic, Isărescu

Practic, activitatea comisiei s-a redus la cererile repetate către guvern de a aloca resursele promise şi la interpretarea datelor oferite de experţii străini comisiei precedente, cea interdepartamentală. Mai mult, experţii canadieni, foarte miraţi de pasivitatea autorităţilor române, au realizat în 1991, un film, “Averea Dracului”, pentru reţeaua de televiziune CBC. Guvernul român a cerut interzicerea difuzării documentarului şi chiar, a reuşit, pentru 22 de zile, invocând prejudicierea anchetei. Care anchetă nu se putea face în condiţiile în care acelaşi guvern nu a alocat nici o resursă pentru asta. Filmul a fost difuzat, după un proces de 3 săptămâni în justiţia canadiană. Virgil Măgureanu declara, oarecum cinic, în acest film: “Da, cred că există aceşti bani, dar nu am nici o dovadă concretă”. Nu au avut sau nu au dorit să aibă dovezi Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu et comp?

3. Comisia Senatorială pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimonial statului de către Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi, condusă de senatorul PDSR Dragoş Luchian, a debutat în februarie 1992. Comisia a audiat o parte din persoanele implicate, a dispus verificarea BRCE de către 7 inspectori de la Finanţe. Aceştia au ajuns la o concluzie antologică: “Activitatea de descoperire a sumelor deturnate în conturile Ceauşescu devine tot mai vastă şi, în acelaşi timp, extrem de complicată şi nu poate fi vorba de a fi sistată, aşa după cum se mai vehiculează păreri. Această acţiune trebuie reorganizată şi continuată”.

A fost un mod civilizat al celor şapte inspectori de a spune că BRCE este stat în stat, că, vreme de trei ani, această bancă de stat a fost imposibil de verificat de către comisiile guvernamentale instituite de cabinetele Roman şi Stolojan.

Înainte de campania electorală din toamna anului 1992, comisia senatorială a mai făcut o informare-raport adresată Senatului, în care arăta că “este necesară permanentizarea unui organism de cercetare pe bază de lege, care să fie abilitat să contracteze anumite acţiuni de investigare cu firme specializate în depistarea fondurilor valutare, cum ar fi deja cunoscuta Peat Marwick Thorne sau Kroll Associates din New York, cu care, de altfel, s-au stabilit contacte preliminare de asistenţă şi colaborare.”

Nu s-a instituit nici un organism, peste câţiva ani, în mandatul CDR, comisia “Decembrie 1989”, condusă de senatorul Valentin Gabrielescu, pe când cerceta revoluţia în ansamblu, a pus şi întrebări legate de banii lui Ceauşescu şi ai Securităţii. Audierile au înmulţit semnele de întrebare, fără a aduce şi răspunsuri.

Şi cu asta basta, a rămas ca în tren.

Nici măcar un cent nu a fost identificat şi recuperat.

Incredibil, fiindcă, aşa cum veţi putea citi mai jos, mai multe bănci elveţiene au recunoscut public, încă din ianuarie 1990, că deţin astfel de fonduri.

La 13 februarie 1990, Ministerul Afacerilor Externe anunţa Banca Română de Comerţ Exterior că există fonduri ale lui Nicolae Ceauşescu în unele bănci elveţiene şi că sunt necesare demersuri pentru desecretizarea acestor conturi.

Adresa, cu numărul 7/432 din 13.02.1990, era semnată de către Romulus Neagu, adjunctul ministrului Sergiu Celac, şi era adresată preşedintelui BRCE, Vasile Voloşeniuc. O redau integral şi vă rog să traduceţi singuri non-combatul nu doar al băncii româneşti, ci al tuturor persoanelor cu putere de decizie în România anului 1990.

“Domnule Preşedinte,

Vă facem cunoscut că din surse elveţiene suntem în posesia următoarelor atitudini ale pricipalelor bănci elveţiene, în problema depunerii ilegale de valută de catre fostul dictator român (Nicolae Ceauşescu – n.n.):

- Conducerea Societăţii Băncilor Elveţiene (SBS) a recunoscut public existenţa unor

asemenea fonduri;


- Conducerea Uniunii Băncilor Elveţiene (UBS) nu exclude prezenţa de fonduri de acest gen;


- Creditul Elvetian (CS) a negat categoric existenţa unor depuneri din această

categorie;

Aceleaşi surse sunt de părere că şansele părţii române ar creşte substanţial dacă s-ar

încheia o convenţie de asistenţă juridică între România şi Elveţia, care ar putea

asigura dreptul de acces condiţionat la secretul bancar elveţian.

Vă rugăm să dispuneţi”.

Acest document în facsimil a apărut în cartea lui Dan Badea, dar şi în mass-media.

De ce Romulus Neagu nu l-a anunţat pe ministrul Justiţiei, Teofil Pop, desemnat drept şef al Comisiei Departamentale, şi i-a scris lui Vasile Voloşeniuc, de la banca Securităţii (căci asta era BRCE, oricât am evita s-o spunem), n-a lămurit nimeni niciodată.

Nu este singura informaţie că au existat bani ai Securităţii şi ai familiei Ceauşescu, depuşi în conturi din bănci străine sau din Banca Română de Comerţ Exterior.

Ce soartă au avut aceşti bani, nu-i greu de înţeles.

Grav este că tocmai cei care, practic, au furat banii lui Ceauşescu şi ai Securităţii, ne conduc azi, politic sau economic.

Şi ne sfidează, explicându-ne cum au debutat în afaceri, cum le-au dezvoltat, cum le datorăm mii de locuri de muncă şi câte mai fac ele, elitele, pentru noi, români ingraţi, care îi vrem la ţepe .

sursa :AICI



"

ISTORIE RECENTA:Nico Savin,taioasa ca o katana (2)- REMEMBER: Planul din umbră care a devalizat România

Nico Savin,taioasa ca o katana (2)- REMEMBER: Planul din umbră care a devalizat România: "





REMEMBER !!!

Motto:

“Nu uit pregătirea profesionistă şi sistematică a jafului post-decembrist, atunci când în România încă se mai murea pe străzi iar, românii habar nu aveau ce înseamnă capitalismul…” – Nicoleta Savin,ziarist.

* Legile jafului CFSN, adoptate la foc automat

Nu uit, ca să nu retrăiesc istoria anilor 1990-2009.

Nimeni n-ar trebui să uite!

Dacă nu uităm, înţelegem de ce Traian Băsescu sau oricare alt preşedinte care deranjează sistemul va fi inamicul public numărul unu pentru oameni care, aparent, n-ar avea mare lucru în comun şi nici interese similare: politicieni, moguli, oligarhi, jurnalişti, bancheri, industriaşi, sindicalişti, poliţişti, magistraţi, diplomaţi, ofiţeri din armată sau din servicii.

Hai să ne amintim cu toţii!

Ca să ne dezmorţim!



Nu uit pregătirea profesionistă şi sistematică a jafului post-decembrist, atunci când în România încă se mai murea pe străzi iar, românii habar nu aveau ce înseamnă capitalismul:

- Prin Decretul lege nr.1 din 26 decembrie 1989, articolul 6, se abroga legea participării cu părţi sociale a oamenilor muncii la avuţia naţională, cu restituirea sumelor depuse timp de 3 ani. Sumele au fost date salariaţilor in numai câteva luni. Ratiunile nu au fost doar electorale, ci si pentru alimentarea consumului de care vor profita „oamenii de afaceri”. Şi aceştia, descurcăreţi, vor importa in primele 3 luni din 1990 citrice de 232 milioane dolari, televizoare color de jumătate de miliard de dolari, etc.

- Prin Decretul lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, a fost abrogată legea cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcţii din perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor. Adică din intravilan. Cu această lege, s-a dat undă verde construcţiilor private din Bucureşti şi marile oraşe, din staţiuni si zone turistice. S-a construit, rapid şi prost, fără nici un fel de logică, şi din închirieri sau vânzări s-au făcut bani mulţi şi buni, legal chiar, cu ajutorul unui stat grijuliu cu favoriţii săi.

- Prin Decretul 12 din 2 ianuarie 1990, Vasile Voloşeniuc a fost numit în funcţia de preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior (BRCE). BRCE avea să joace un rol-cheie în jaful postdecembrist şi mi se pare extrem de important de ştiut pentru cine a optat puterea emanată în decembrie 1989 să conducă această bancă, cu un istoric şi rol special. Voloşeniuc mai ocupase această funcţie şi în epoca Ceausescu, între anii 1970 şi 1981, fiind unul dintre artizanii primului acord al României cu FMI, cel din 1972. Potrivit informaţiilor din mass-media, nedezminţite niciodată de cei vizaţi, Voloşeniuc a lucrat până la Revoluţie la celebra ICE Dunărea, alături de Gheorghe Crăiniceanu şi Dan Pascariu, dar şi de… Monica Tatoiu. Crăiniceanu şi Pascariu, cei care aveau să-l secondeze ca vicepreşedinţi pe Voloşeniuc imediat după revoluţie, au avut la randul lor ca etape in cariera stagiile BRCE- ICE Dunărea. În plus, Crăiniceanu a condus şi Direcţia Valută din Ministerul de Finanţe ceauşist înainte de venirea la Bancorex. După ce au părăsit BRCE-ul postdecembrist, Pascariu a devenit un bancher de renume, Gheorghe Crăiniceanu s-a regăsit între acţionarii şi administratorii firmelor din imperiul lui Dan Voiculescu, iar Voloşeniuc s-a retras, cum îi stă bine unui maur care şi-a făcut datoria faţă de sistem. Pe fiul său, Cătălin Voloşeniuc, îl regăsim adesea la Monte Carlo, în Monaco, alături de persoane importante precum Puiu Popoviciu, Dan Fischer, Cristi Burci şi mulţi alţi magnaţi români.

- Prin decretul lege, la 1 februarie 1990, CFSN a stabilit cursul de schimb la 21 de lei pentru un dolar SUA, deşi valoarea reală, de piaţă, a dolarului era la acel moment de 60 lei şi avea să urce până la finele lui 1990 la 80 lei. Cei care dispuneau de valuta, oamenii de afaceri cu grade sau doar colaboratori ai Securitatii, nomenclaturişti, interlopii epocii Ceauşescu s-au îmbogăţit peste noapte.

- Prin decret lege al CFSN, pe 5 februarie 1990 s-a emis legea iniţiativei private, dar fără metodologia de aplicare a ei. Prima licenţă de firmă privată, solicitată de Dinu Patriciu pe 6 februarie a fost eliberată de Primăria Bucureşti abia 23 martie 1990. În acest timp, fără legi, fără controale, fără impozite s-au născut marile averi de mai târziu. Viitorii magnaţi erau aproape necunoscuţi opiniei publice şi operau perfect în anonimat.

- Tot la începutul lui 1990 au fost trecute în rezervă 3.500 de cadre ale aparatului Securitatii. N-au şomat. Un general SRI a declarat că în ‘90 au primit ordin să facă liste cu securişti, dar şi de colaboratori ai Securităţii, cu pregătire şi activităţi economice în perioada comunistă, pentru a fi folosiţi ca pioni în programul de transfer al avuţiei nationale în buzunare private. E vorba de “programul din umbră” conceput de CFSN, care stabilea clar cine şi cum va obţine capitalul , pentru care au fost folosiţi nu doar securişti, ci şi nomenclaturişti sau infractori. Programul a fost devoalat de Alex Mihai Stoenescu în volumul “România postcomunistă” 1989-1991.

- Pe 3 februarie 1990, România înregistra „o nouă lovitură de stat, de data aceasta valutară”, „Romaniagate”, cum inspirat a numit-o Vladimir Alexe, în volumul „Ion Iliescu, Biografia secretă. Candidatul manciurian.” Concret, peste două miliarde de dolari (2.030 milioane dolari) au fost preluaţi ilegal de la Banca Naţională a României de către Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE), în mandatul tripletei Voloseniuc-Crăiniceanu-Pascariu, de care v-am vorbit deja. Aceeaşi tripletă, dar şi, ulterior, Răzvan Temeşan avea să-i transfere în buzunarele miliardarilor de carton, ale firmelor-căpuşă, ale ofiţerilor cooptaţi în „Programul din umbră” pentru privazările capitalismului de cumetrie, ale beneficiarilor de credite preferenţiale din instituţiile de forţă ale statului. Deşi, în 1995 si 1996, Curtea de Conturi a sesizat Parchetul şi Parlamentul, nimeni n-a fost pedepsit până azi. Lovitura de stat valutară din 3 februarie, de care Ion Iliescu şi Petre Roman au avut cunoştinţă, merită o postare separată.


sursa :AICI



"

ISTORIE RECENTA: Nico Savin,taioasa ca o katana (3)-REMEMBER: ROMANIAGATE – Lovitura de stat valutara din 3 februarie 1990

Nico Savin,taioasa ca o katana (3)-REMEMBER: ROMANIAGATE – Lovitura de stat valutara din 3 februarie 1990: "





REMEMBER !!!

Motto:


“Nu uit pregătirea profesionistă şi sistematică a jafului post-decembrist, atunci când în România încă se mai murea pe străzi iar, românii habar nu aveau ce înseamnă capitalismul…” – Nicoleta Savin,ziarist.



REMEMBER: ROMANIAGATE – Lovitura de stat valutara din 3 februarie 1990-Asa a numit Vladimir Alexe in cartea “Ion Iliescu, Biografia secreta. Candidatul manciurian” preluarea ilegala a doua miliarde de dolari de la Banca Nationala de catre defuncta Banca Romana de Comert Exterior (BRCE), devenita Bancorex. Care Bancorex a fost, la randu-i devalizată. In scurt timp se implinesc 11 ani de la crahul Bancorex, cu o gaura de alte doua miliarde de euro. Nu s-a declarat falimentul Banorex, a fost inghitita de BCR, cea cumparata de austriecii de la Erste Bank, iar datoriile au fost preluate de stat, urmand a fi recuperate de AVAS de la smecheri la Sfantul Asteaptă. Doua miliarde dolari la valoarea din 1990 sunt bani, nu gluma. Doua miliarde de euro la valoarea din 1999 sunt, iarasi, bani foarte multi. Iar domnisorul imberb Victor Ponta spune „ nu stiu, sunt curat, ingenuu si uscat, ce-mi pasa mie ca PDSR v-a furat pe voi, eu conduc PSD-ul mamei, din scara de bloc, fraierici de romani. Basescu e de vina, sa va fie clar, fraiericilor! C-am zis-o noi, cameleonii din sistem!” Despre Bancorex, multeeeeee postari vom avea, cand ii va veni timpul. Ca pana in 1999 mai este, avem pe rol tunurile si tepele din 1990-1996, multe si deloc marunte, cu binecuvantarea saracului si preacinstitului Ion Iliescu, cu stiinta lui Petre Roman, Teodor Stolojan si Nicu Vacaroiu si ceata lor de acoperiti, descoperiti, interlopi, miliardari de cartoni, cepe degerate, pardon, politicieni de lista.

Un raport al Curtii de Conturi, intitulat Raportul public anual, privind contul general anual de executie bugetara pe perioada 1990-1992, inaintat Parlamentului Romaniei in iunie 1996, prezenta rezultatele unui control efectuat la Banca Romana de Comert Exterior (ulterior Bancorex).

Conform raportului, dupa 31 decembrie 1989, BRCE preluase ilegal de la Banca Nationala a Romaniei suma de 2.030 milioane dolari. Adica 2,03 miliarde dolari.

Suma – apartinand Statului roman – era compusa , in principal, din urmatoarele resurse:

• Rezerva de Stat a Romaniei, in valoare de 727,6 milioane dolari;

• Fondul Valutar Centralizat al Statului, in valoare de 1.106 milioane dolari;

• Conturile fostului Oficiu Economic Central “Carpati”, in valoare de 153,4 milioane dolari si 43 milioane dolari puse de catre BNR la dispozitia fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperarii Internationale.

Aceste grave ilegalitati au fost sesizate Parchetului General de pe langa Curtea Suprema de Justitie din 2 septembrie 1995, fara sa se declanseze urmarirea penala a vinovatilor.

Cu toate insistentele, inclusiv cele ale mass-media, procurorul general din acel moment, Vasile Manea Dragulin, a pastrat o tacere totala si cel putin stranie fata de aceasta uriasa delapidare a valutei Romaniei.

1. Potrivit Raportului Curtii de Conturi, la data de 31 decembrie 1989, Rezerva de Stat in valuta a Romaniei – definita ca atare prin Decretul 314 din 15.07.1978 era de 727,6 milioane dolari. Numai ca, la aceeasi data, aceasta suma figura in evidenta contabila a BRCE, ca imprumut financiar primit de la BNR, din Rezerva de Stat in valuta a Romaniei.

Desi BRCE sustine ca ar fi folosit cei 727,6 milioane dolari pentru asa-zise plati externe, Curtea de Conturi a constatat ca, in realitate, BRCE nu putea sa justifice acest lucru cu documente.

Adevarata lovitura avea sa vina insa pe 3 februarie 1990, cand BRCE cumpara cei 727,6 milioane dolari, la cursul oficial. Adica, 1 dolar egal 14,45 lei! Care “lei” ii erau imprumutati tot de Banca Nationala.

Astfel, dintr-un foc, BRCE si-a transformat in lei datoria de 727,6 milioane dolari, adica rezerva valutara a Romaniei.

Operatiune ilegala, deoarece BRCE – fara sa aiba competenta necesara – preluase intreaga Rezerva de Stat in valuta a tarii, majorandu-si rezerva proprie de valuta cu suma mai sus mentionata.

Conform Decretului 314/1978 al Consiliului de Stat – in vigoare la acea data – Rezerva de Stat in valuta a Romaniei era intangibila. Pe de alta parte, Legea Finantelor nr. 9/1972- si ea in vigoare la aceasi data – stipula ca fondul valutar facea parte dintre rezervele de stat ale Romaniei, iar administrarea Rezervei de Stat in valuta se putea face doar prin lege. Altfel spus, lichidarea Rezervei de Stat in valuta nu era posibila decat printr-un Decret-Lege.

Permitand lichidarea Rezervei de Stat valutare a Romaniei, Banca Nationala a incalcat flagrant Decretul nr.314/ 1978 al fostului Consiliu de Stat, aflat in vigoare la acea data.

2. Alt fond, Fondul Valutar Centralizat al Statului (FVCS) se gasea constituit – potrivit raportului Curtii de Conturi – pe numele Bancii Nationale, in baza Decretului nr. 78/7 martie 1988.

La 31 decembrie 1989 – constata Raportul – acest fond, care se cifra la 1.106 milioane dolari, se afla insa in evidenta BRCE (si nu a BNR), dar intr-un cont distinct, in afara bilantului.

Pe 7 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvarii Nationale abroga Decretul nr. 78/1988, fara sa adopte o alta reglementare, care sa stabileasca cine si in ce conditii putea dispune de cele 1.106 milioane dolari.

Astfel, invocand abrogarea Decretului 78/1988 – dupa cum constata Raportul Curtii de Conturi – BRCE (al carei presedinte era Vasile Voloseniuc) nu a mai tinut o evidenta contabila si statistica distincta pentru incasarile si platile din FVCS.

Raportul Curtii de Conturi constata ca, la 25 iunie 1990, BRCE lichidase practic contul FVCS, fara nici o dispozitie din partea titularului, adica a Bancii Nationale. 1.106 milioane dolari se “topisera” in doar cateva luni in buzunarele BRCE, fara ca aceasta banca sa aiba vreo autorizatie legala pentru administrarea fondului.

Astfel, BRCE a devenit principala “resursa” de fabricare, imediat dupa 1990, a “miliardarilor de carton” si de “credite neperformante”, acordate generos clientelei politice a Frontului Salvarii Nationale. Cardasia dintre Mafie si CFSN pornise cu dreptul, si ea va continua.

Prin delapidarea valutei Statului roman din 1990 de catre BRCE, CFSN deschidea larg calea marilor “inginerii financiare” care au urmat, punand bazele “caracatitei” mafiote ce va secatui Romania.

3. Tot la 31 decembrie 1989, o suma cifrata la 153,4 milioane dolari, care constituia contul fostului “Oficiu Economic Central Carpati” (OECC), era insusita de aceeasi BRCE (cu acelasi presedinte Voloseniuc), in ciuda faptului ca Decretul-Lege 30/18.01.1990, privind lichidarea contului fostului OECC, nu nominalizase BRCE ca administrator al acestei sume.

Legal, cele 153,4 milioane dolari ar fi trebuit sa fie preluate nu de BRCE, ci de patrimoniul statului, care nu era gestionat de BRCE, ci de Banca Nationala.

4. Alte 43 milioane de dolari intrasera ilegal si disparusera in buzunarele BRCE; Ei au fost pusi de catre BNR la dispozitia fostului Minister al Comertului Exterior si Cooperarii Internationale (MCECI) si, in loc sa fie restituiti BNR, au ramas la BRCE.

Mai exact, in baza unor decrete din anii 1982 si 1983, BNR pusese la dispozitia temporara a fostului MCECI 43 milioane de dolari, cu titlu de imprumut – dobanda.

Raportul Curtii de Conturi a constatat insa ca BRCE nu a restituit cele 43 milioane la BNR, ci le-a cumparat, tot pe 3 februarie 1989.

Deoarece valuta de care beneficiase fostul MCECI fusese alocata din rezerva valutara a statului, lichidarea obligatiei de restituire a sumei intra – potrivit Decretului-Lege nr. 10/31 decembrie 1989 – doar in competenta Guvemului Romaniei si nu a celor doua banci.

Vinovatii nominalizati de Curtea de Conturi

Raportul Curtii de Conturi, care a sesizat Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie inca de la data de 2 septembrie 1995, ii considera raspunzatori pentru aceste inginerii financiare pe:

Vasile Voloseniuc, presedintele BRCE

- pentru ca a lichidat Rezerva de Stat Valutara a Romaniei (727,6 milioane de dolari), fara sa aiba aceasta competenta

- pentru insusirea de catre BRCE a sumei de 1.106 milioane de dolari din Fondul Valutar Centralizat al Statului (FVCS)

- pentru ca, dupa ianuarie 1990, nu a asigurat o evidenta contabila distincta in administrarea acestui fond (FVCS)

- pentru insusirea de catre BRCE a disponibilitatilor in echivalentul a 153 milioane de dolari de la Oficiul Economic Central Carpati.

Gheorghe Crainiceanu si Dan Corneliu Pascariu, vicepresedinti ai BRCE la acea data

– pentru ca au fost de acord cu lichidarea Rezervei de Stat in valuta a Romaniei.

Raportul Curtii de Conturi sublinia si consecintele acestor inginerii valutare, comise inca din primele luni ale epocii Ion Iliescu de catre doua banci de stat: datorita “deficientelor” (sic!) in evidentierea rezervelor de stat in valuta, constatate atat la BRCE, cat si la Banca Nationala, nu s-a mai putut realiza o cunoastere reala a gestiunii acestor fonduri, ceea ce a determinat indatorarea statului roman cu circa un miliard de dolari din strainatate.

Se stie ca Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) fusese infiintata de Ceausescu in 1968 – avand printre actionarii sai secreti si capi ai mafiei italiene, apropiati lui Lucio Gelli si gruparii “Proaganda Due” (P.2). in principal cu scopul de a se derula prin intermediul acestei banci jongleriile valutare ale celor 47 firme capuse ale lui Ceausescu, care mijloceau, contra comision, marile contracte intre firmele de stat romanesti si cele occidentale, de genul “Dunarea”, “Terra”, “Argus” etc., toate incadrate cu ofiteri DIE (Directia de Informatii Externe), recrutati din ASE (Academia de Studii Economice), instruiti apoi in scolile Securitatii de la Baneasa, Branesti, Gradistea. Rolul firmelor capuse era acela de a obtine comisioane din O.V. (operatiuni valutare), prin care sa fie alimentate conturile personale secrete ale Securitatii si ale clanului Ceausescu din Austria si Elvetia, conturi estimate in decembrie 1989 la cateva miliarde de dolari.

Noii emanati, care acaparasera printr-o diversiune terorista puterea in decembrie 1989, acaparau, printr-o tipica inginerie financiara, Rezerva de Stat si Fondul Valutar Central al Romaniei, doua luni mai tarziu, in februarie 1990. Fapt care echivala cu o veritabila lovitura de stat valutara.

Se puneau astfel bazele pentru fabricarea de catre BRCE a miliardarilor de carton ai regimului Iliescu, pentru finantarea celor catorva zeci de firme capuse conduse de vechile cadre ale erei ceausiste si pentru arhitectura marilor credite neperformante, prin care banii statului intrau in buzunarele catorva mafioti, deturnati prompt in conturile secrete ale acestora din diverse paradisuri financiare (Insulele Cayman, Bahamas, Antigua etc.).

Un scenariu absolut similar se derula – nu intamplator – in Rusia post comunista, dar la proportii, evident, mult mai mari.

Scenariul fusese elaborat inca din ‘88-’89, in fosta URSS, si aplicat apoi in toate statele foste comuniste.

Prin cooperativa Big Brother & Sons ruseasca se urmarea sa se deturneze banii statului si averea defunctului partid comunist in mainile a 250 de ofiteri KGB, insarcinati sa conduca – exact ca omologii romani – structura financiara invizibila la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans de persoane.

Richard Palmer, fost sef de antena (rezidenta) a CIA la Moscova intre 1992 si 1994 – devenit ulterior vanator bancar de credite, cu firma sa “Cachet International Inc” – mentiona intr-un raport secret urmatoarele:

“In octombrie 1990, cei 250 de ofiteri ai Primului Directorat al KGB au fost transferati la Directia Proprietatilor din Comitetul Central, in prezent condusa de Pavel Borodin. Ei trebuiau sa organizeze o structura capabila sa coordoneze noua activitate economica. De la conducerea KGB, asa cum o demonstreaza alte documente, au venit instructiuni pentru a se capta “prieteni” credinciosi, aflati mai demult in relatii sub “acoperire” cu KGB, intrucat acestia urmau sa-si asume responsabilitatea managementului noilor societati. Aceste societati au fost apoi alimentate de “Politbirou”, prin rezolutia din 11 iunie 1991, semnata de Mihail Gorbaciov, care a conferit “noilor banci” si “noilor firme” (unele in strainatate) 600 milioane dolari”

Ca si in Romania post decembrista, si in Rusia “prietenii” KGB-ului au facut o treaba minunata si de anvergura, sub raportul transferurilor clandestine de fonduri ori insusirii unor halci intregi din patrimoniul national.

Doriti cateva cifre?, intreba retoric Palmer, referindu-se strict la Rusia.

“Ei bine: au transferat imediat in strainatate 8 tone metrice de platina, 60 de tone metrice de aur si o cantitate practic incalculabila de diamante. Precum si o suma valutara estimata la circa cincizeci miliarde de dolari. Bogatia Rusiei a disparut intr-o gaura neagra si singuri directorii KGB-ului au avut cheile in mana.”

Cum vedem, pastrand proportiile, nu altfel au mers lucrurile in Romania postdecembrista, inca din primele luni ale lui Iliescu, cand s-au pus bazele crimei organizate financiar-bancare.

Am vazut cum au disparut intr-o gaura neagra, cu ajutorul BRCE, Rezerva de Stat Valutara a Romaniei, precum si Fondul Valutar Centralizat al Statului.

Cine anume au fost “Kaghebistii” nostri, insarcinati cu organizarea structurii financiare invizibile din Romania, la care urma sa aiba acces doar un cerc foarte restrans si cine sunt acei “prieteni ai KGB-ului” de la noi, care aveau relatii acoperite cu Securitatea cu mult inainte de ‘89, ori cei care urmau dupa ‘90 sa managerieze noile banci si noile firme – toate acestea va lasam pe dvs. sa le ghiciti.

Sa ghiciti, altfel spus, cine ar putea fi echivalentii lui Berezovski, Hodorcovski, Smirnov, Potanin si altii ca ei in Romania post decembrista. Sa ghiciti bancherii flamboianti si afaceristii regimului Iliescu.

sursa :AICI



"

Ilici Iliescu, un Berni Madoff dâmboviţean sub bagheta KGB | antikgb

Ilici Iliescu, un Berni Madoff dâmboviţean sub bagheta KGB | antikgb: "... atunci când tineri cu suflet curat ieşeau în stradă chemaţi prin intermediul televiziunii publice de lupi costumaţi în piele de oaie pentru a cădea seceraţi de gloanţe pentru ca astfel să legitimize cu sângele lor lovitura de stat forjată de ... În momente premergătoare lui decembrie 1989 indivizi cinici au elaborat un plan prin care aparnikii şi serviciile secrete româneşti şi ruseşti să preia controlul asupra economiei româneşti şi în aclaşi timp să păstreze politic ...
antikgb - http://antikgb.weblog.ro/"

vineri, 1 octombrie 2010

PREMIERA. Memoriile lui Ion Iliescu au ajuns in presa romana ...

Sent to you by ioanvickdrag via Google Reader:


via Google Alerts - revolutie lovitura de stat 1989 by VR on 10/1/10

După 1945, Dej a alfabetizat-o şi a trimis-o la Agenţia Economică de la Sofia, unde a stat multă vreme. De la Sofia, Dej a trimis-o la Agenţia Economică de la Moscova, dar a fost retrasă şi a activat la Centrală, la Comerţul Exterior, cu binecuvântarea .... POSITIVELY ORWELLIAN:" PROSECUTOR VOINEA'S CAMPAIGN TO SANITIZE THE ROMANIAN REVOLUTION OF DECEMBER 1989 (Part III, A Fistful of Bullets: Unregistered, Atypical Munitions…) 29/09/2010 romanianrevolutionofdecember1989 ...
Victor Roncea Blog - http://roncea.ro/

Things you can do from here:

Totalul afișărilor de pagină

Contor securisti si turnatori pe CNSAS

1