vineri, 7 martie 2008

ANTOLOGIA RUSINII PAINII ALBE COMUNISTE de Andrei Bădin


Andrei Bădin: În spatele uşilor închise


TRU in Antologia Rusinii (II)

Posted: 06 Mar 2008 04:43 PM CST


"Am copiat un pogon de citate din "Scinteia", convins ca o sa apara, ca de obicei, nesemnate. Au aparut sub numele meu", explica Traian Ungureanu in Cotidianul oda desantata pentru PCR si Ceausescu pe doua pagini din ziar din 1987 in Viata Studenteasca. Dupa o zi de tacere, Traian Ungureanu explica foarte prost un articol pe care l-am semnalat pe acest blog zilele trecute. Si se autodemasca recunoscand ca a mai scris si alte articole dar care nu au aparut sub semnatura sa. Adica, mai pe romaneste, TRU era un soi de negru care copia din Scanteia sau din alte parti pasaje pe care le voi le transforma in ode PCR-ului si dictatorului. O fi scris TRU odele lui Vadim? Nu stim ca nu ne spune. Intr-un final la inaugurarea canalului Dunarea Marea Neagra a si semnat o mare murdarie. Fortat, spune azi. La TRU, ca si la turnatorul Carol Sebastian, explicatiile nu trebuie insa comentate cu toate ca nu au nici o legatura cu realitate. Nu cred nici o secunda ca a fost fortat sa semneze. Pe vremea aia daca nu erai de acord nu semnai. Nu te forta nimeni. Puteai avea probleme, ce-i drept, dar TRU nu a vrut sa fie dizident."N-am stofa de martir", o spune acum. "Fiti fara grija. N-am terminat. Abia incep. Mizeria ma energizeaza", mai scrie in finalul articolului sau din Cotidianul. Pofta buna, tovarase TRU. Mizeria va apartine

Ioan T Morar in Antologia Rusinii (II)

Posted: 06 Mar 2008 04:41 PM CST


O marturie despre colaborationistul comunist Ioan T Morar, azi senior editor la ziarul Cotidianul:
Articol semnat in saptamanalul New York Magazin de Valerian Stan:
BIOGRAFII ÎN CERNEALĂ SIMPATICĂ
Valerian Stan



Aşadar, Ioan T. Morar spune că visez eu, că „inventez" că ar fi scris articole despre Ceauşescu. Bineînţeles că nu visez şi nu inventez nimic. Şi e aproape sigur că n-aş fi scris vreodată despre asta dacă nu l-aş fi auzit cu urechile mele pe fostul ziarist al „Vieţii studenţeşti" făcând caz, la Televiziunea publică, de faptul că n-a scris niciodată despre Ceauşescu. Mă uitam şi nu-mi venea să cred, ştiind bine că adevărul e altul.

Pe Ioan T. Morar l-am găsit scriind în presa comunistă de pe la 1981 şi până când Ucigă-l Toaca şi-a găsit sfârşitul în Cetatea Târgoviştei. Telespectatorii care vor fi cunoscut acest detaliu probabil că s-au întrebat miraţi cum de-o fi reuşit neprihănitul domn Morar o asemenea performanţă. Ştiut fiind că, în anii despre care vorbim, nu puteai să ai un asemenea statut în presa comunistă fără să faci dovada (inclusiv Securităţii!) că eşti un tovarăş de nădejde. Iar o parte a dovezii consta în măcar câteva articole slăvind Partidul şi pe Marele Conducător.

Fiindu-mi bine cunoscut ce-au făcut şi alţii, aş fi incorect să nu spun că scrisul lui Ioan T. Morar diferea oarecum de-al unora dintre confraţi, mulţi dintre ei – foarte mulţi, mult prea mulţi – „formatori de opinie" şi ei până în zilele noastre. Şi totuşi, Ioan T. Morar a scris şi el destule texte care nu au cum să-i facă cinste. Am în faţă unul din martie 1981, în care autorul cere ca „întregul corp didactic din învăţământul superior să se ocupe de formarea complexă a personalităţii studentului, viitor specialist, de formarea lui politică". Ştiind bine de la 1956, dar şi din alte ocazii, ce va să zică să nu iei seama la studenţii neascultători, Partidul şi Securitatea nu se jucau cu „formarea lor politică". Iar presa „studenţească" avea, cum se vede, misiunea ei. Şi cum ar fi pututu Partidul să lucreze mai credibil şi eficace pentru „formarea politică" a studenţilor decât prin chiar vocea unora dintre ei, ca în cazul nostru, bunăoară? O atenţie mare se dădea, la fel, „organizaţiilor comuniste studenţeşti". Iar preopinentul meu era unul dintre ziariştii care scriau texte kilometrice despre, de-un exemplu, „Conferinţele de dare de seamă şi alegeri, bilanţ şi perspectivă în activitatea organizaţiilor revoluţionare de tineret universitar". Pentru că nu prea am spaţiu, prefer să nu dau citate. Dar să nu stea nimeni cu grija că ziaristul n-a fost la înălţimea încrederii pe care Partidul o avea în el. Cu lucrurile astea nu se glumea, iar cei aleşi erau, cum spun, tovarăşi de nădejde, cu mult sârg şi limba fină.

În replica trimisă la „New York Magazin", fostul ziarist al „Vieţii studenţeşti" afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că: „Nu am scris articole despre Nicolae Ceauşescu, nu veţi găsi, oricât veţi căuta în biblioteci". Ba ai scris, Ioan T. Morar, şi nici n-am căutat prea mult ca să constat că adevărul e altul. Un exemplu din mai multele pe care ţi le pot da se află în ediţia din 30 septembrie 1987 al aceleiaşi foi otrăvind mintea şi sufletul multor generaţii de studenţi. Ca şi altădată, lauzi aici „realizărili" Epocii de Aur şi-l preamăreşti pe Marele Cârmaci. Dar să te citez exact, ca să nu mai zici că inventez: „Toate rezultatele remarcabile obţinute de cei mai tineri specialişti aflaţi în amfiteatrele studenţiei reprezintă recunoştinţa pe care tânăra generaţie universitară a ţării o poartă partidului nostru, secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru minunatele condiţii de viaţă şi învăţătură de care beneficiază viitorii noştri specialişti". Sau, în alt loc, scrii că rezultatele la învăţătură ale studenţilor nu erau altceva decât „transpunerea în fapt a complexelor sarcini ce revin învăţământului superior românesc din hotărârile Congresului al XIII-lea al partidului, din tezele, ideile şi orientările reieşite din cuvântarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu". Prin urmare, astfel stând lucrurile, nu-mi mai rămâne decât să mă întreb ce rost să fi avut falsul pe care tocmai l-am dovedit? Să fi contat autorul că nimeni nu-l va sesiza? Ori că tipografiile partidului foloseau cerneală simpatică şi că incantaţiile ceauşiste nu vor mai ajunge, după atâta timp, sub ochii celor vrând să vadă cine şi ce porcării a mai scris în anii ororii comuniste? Să fi contat şi Ioan T. Morar, ca atâţia alţii care fac la fel (Zoe Petre, şi ea, unul din zecile de exemple), că în istorie se poate intra pe cuvânt şi cu biografii măsluite? În replica sa, Ioan T. Morar ne spune, fără să-l fi întrebat cineva, că n-a fost colaborator „de nici un fel" al Securităţii. Sigur că n-am cum să contrazic o asemenea afirmaţie, şi e posibil ca adevărul să fie acesta. Dar, mă întreb, după cele ce tocmai am văzut, nu se pot ridica şi aici semne de întrebare?

Şi totuşi, am mai spus-o şi altădată, eu unul cred deja că mai important decât ce-am făcut fiecare dintre noi înainte de 1990 e ce-am făcut după. Înainte, opţiunile şi atitudinile noastre au stat de prea multe ori sub semnul fricii de securistul din redacţie, din facultate ori din cazarmă. Sub semnul fricii că mâine puteam rămâne fără servici sau încă şi mai rău. Eram, în vara lui 1986, căpitan într-un regiment din Bucureşti. Comandant, un individ care mă ura de moarte, era un ticălos ceauşist, maiorul Carp, celebru după revoluţie mai ales pentru reprimarea manifestanţilor din Bucureşti, în decembrie 1989, şi pentru scandalurile de corupţie în care a fost implicat ca general al Ministerului de Interne. În vara lui 1986, în curtea unităţii, de faţă cu mai mulţi ofiţeri (mi-i amintesc pe mr Balaci, cpt Iancu, cpt Ghimpu, locţiitori ai săi), individul m-a acuzat, urlând ca un apucat, de „atitudine duşmănoasă împotriva conducerii Partidului" şi m-a ameninţat că „ştim bine asta noi, dar şi organele care trebuie să ştie". (Aduc aminte că, după revoluţie, cariera acestui nemernic a ajuns la apogeu, secretar general al MI, în anii guvernării marelui anticomunist Emil Constantinescu şi a ţărăniştilor). M-am referit la cele întâmplate atunci doar ca să se ştie că nu am nevoie să-mi spună cineva ce însemna şi cum se suporta teroarea pe care o răspândeau arhanghelii comunismului criminal.

Aşadar, şi în cazul lui Ioan T. Morar, mi se pare mai important ce a făcut după 1990, în anii în care fiecare am putut să decidem ce facem cu viaţa noastră, cu destinul nostru public. Din păcate, Ioan T. Morar e departe de statutul pe care şi-l arogă, acela de intelectual care judecă şi de gardian al eticii publice. Dacă mi-aş propune, aş avea foarte mult ce scrie pe tema asta. Dar pentru că nu aşa ceva mi-am propus aici, aş aminti numai că ziaristul de la „Academia Caţavencu" şi „Cotidianul" e unul dintre intelectualii multimiliardari care şi-au făcut averile mai ales din nenorocirea românilor tâlhăriţi de unii ca Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu. La fel, Ioan T. Morar şi publicaţiile sale au fost printre cei care l-au atacat încontinuu pe Paul Goma – am mai spus şi asta, cu aproape aceleaşi metode şi „argumente" cu care a făcut-o şi Securitatea. Deşi celor nu foarte atenţi ar putea să li se pară altfel, atitudinea faţă de Paul Goma este foarte reprezentativă pentru scrisul şi tot ce au făcut după 1989 Ioan T. Morar şi camarazii săi. Imediat ce au preluat „Cotidianul" (trist destin pentru ideile lui Ion Raţiu!), Ioan T. Morar şi camarazii lui m-au dat afară de la singurul ziar care mă mai publica în ţară. Iar despre asta vorbesc doar ca să se ştie, şi nu ca să mă plâng (dată fiind incompatibilitatea profundă dintre noi, oricum aş fi plecat de a doua zi). Apropo, la „Cotidianul", pe lângă Ioan T. Morar, mai scriu încă trei agenţi de propagandă comunistă de la „Viaţa Studenţească", astăzi gardieni ai moralităţii publice şi ei.

În sfârşit, probabil pe ideea că atacul poate fi o bună apărare, Ioan T. Morar îmi impută că am fost un „ofiţer comunist" şi că „mi-am bătut joc de tineretul ţării ducându-l la munci agricole". E o prostie ce spui, Ioan T. Morar. O prostie care-ţi pune sub semnul întrebării nu numai onestitatea (în legătură cu care eu unul şi aşa mă lămurisem demult), dar şi inteligenţa – de care altminteri te ştiu făcând un mare caz. Au fost ani în care şi eu am fost scos din poligoane şi de la instrucţie, în modul cel mai absurd posibil, şi trimis cu plutonul la cules porumb şi pe „şantierele economiei naţionale" (problemele pe care le aveam cu ceiştii, ca şi faptul că fratele meu era preot mă făceau foarte „eligibil" pentru asemenea „misiuni"). Dar, omule, „la munci agricole" şi pe şantiere am ajuns, mai ales ofiţerii de jos (dar şi profesorii şi elevii şi studenţii lor), împotriva voinţei noastre şi, cum bine ştii, după o politică ce urmărea inclusiv să ne umilească. În ce mă priveşte, cariera mea militară a fost, destui ani, a unui om pe care stăpânii acelor vremi au vrut mai mereu să-l pedepsească şi să-l umilească. Iar faptul că la nici un an de la revoluţie am fost scos din armată (inclusiv din cauză de „CADA cu lături", cum îi zici tu) nu a fost nici el o întâmplare. Ce mai, aş avea multe să-ţi spun, dar pe tine nu lucrurile acestea te interesează. Şi cum te-ar putea interesa când de fapt ştii bine că nu eu „duceam la munci agricole tineretul ţării" (pe care tu şi alţii ca tine îl otrăveaţi cu scrisul vostru), ci nimeni altcineva decât Mult Iubitul cel Dement, cel pe care tu şi alţii ca tine îl preaslăveaţi până-l scoteaţi din minţi.

Am scris rândurile astea de parcă aş fi înghiţit o broască râioasă, gândindu-mă exclusiv că ar putea să ajute la ceva. Deşi, dacă mă uit bine în jur, tare mă tem că...

P.S. Recent, am avut ocazia să văd declaraţii date Securităţii de un fost deţinut politic şi un "dizident anticomunist", nişte delaţiuni politice oribile. Care, iată, puteau fi făcute şi fără Angajament şi altfel decât prin Note informative. Sigur că şi eu sunt de acord că lucrurile trebuie privite nuanţat, însă nici aşa ceva nu poate fi trecut cu vederea. Iar în sensul acesta, o modificare a Legii dosarelor e imperios necesară. (New York Magazin, 30 august 2006)



PETRE MIHAI BACANU scrie azi in ROMANIA LIBERA despre TREPTELE CNSAS

Petre Mihai BACANU continua sa scrie in ROMANIA LIBERA cu condeiul ultimului mohican din presa clasica,editorialele sale fiind in continuare interesante ....dar cui foloseste?
Subiectul CNSAS a fost epuizat prin lentoarea lucrurilor prost facute ,suntem in continuare manipulati , arhivele au trecut de la creatorii ei - securistii la cititorii ei - functionarii , asa s-a dorit,asa s-a facut :SECURITATEA ESTE IN CONTINUARE CONSPIRATA SI FERITA DE OCHII CURIOSI CARE DISPAR NATURAL BOLNAVI DE LEHAMITEA CE IMPRESOARA ROMANIA in vartejul falselor transformari nationale fundamentale zise LIBERTATE, DEMOCRATIE,NATO,UNIUNE EUROPEANA ....

Efectul de "treapta"
Treapta inseamna expunerea fenomenului inainte ca fenomenul sa se petreaca. Treptele de la asemenea institutii au functionat pe post de toroipan mediatic, functie psihologica pentru vinovatie sau inocenta. Fara indoiala, cel mai cunoscut reper al unui asemenea "efect" este CNSAS, cu celebrele sale trepte, pe care s-au perindat deopotriva cetateni incriminati (de obicei cu notorietate), ca si cetateni simpli, loviti de Securitate, dornici sa-si vada propriul dosar. Cu toate diferentele dintre aceste doua categorii, efectul psihologic... continuare

Totalul afișărilor de pagină

Contor securisti si turnatori pe CNSAS

1