Cele mai frecvente fapte pentru care s-au dispus arestarile si condamnarile in perioada 1947-1989 | Retrocedari

Cele mai frecvente fapte pentru care s-au dispus arestarile si condamnarile in perioada 1947-1989 | 

SURSA: Retrocedari /http://retrocedari.com/1063.html

November 17, 2012

Cele mai frecvente fapte pentru care s-au dispus arestarile si condamnarile in perioada 1947-1989

În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român.

Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera chiar mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus datorită stigmatului de deţinut politic.

Fiecărui deţinut politic i s-a întocmit cel puţin o fişă matricolă penală. Fişele de penitenciar/fişele matricole penale cu menţiuni specifice au fost păstrate în arhiva Direcţiei Generale a Penitenciarelor (astăzi Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi centralizate la penitenciarul Jilava.

O fişă de penitenciar avea o formă tip, care a variat în funcţie de perioada în care deţinuţilor li s-a întocmit fişa, de fapt o coală cartonată, cu rubrici atât pe faţă, cât şi pe verso.

Pe lângă datele de identificare ale fiecărei persoane (numele, prenumele, data naşterii, locul naşterii, părinţii şi domiciliul) şi cele administrative legate de condamnare (fapta şi descrierea pe scurt a acesteia cu articolul aferent, mandatul de arestare, hotărârea judecătorească, durata şi felul pedepsei), există şi o serie de menţiuni caracteristice situaţiei de deţinut politic (ocupaţia, averea, originea socială şi apartenenţa politică).

Cea mai importantă caracteristică a acestor fişe este împărţirea datelor deţinutului între perioada de dinainte şi perioada de după instalarea regimului de „democraţie populară”.

Articolele pe baza cărora au fost arestate şi condamnate aceste persoane fac parte din mai multe variante ale Codului penal comunist.

Cele mai frecvente fapte pentru care aceste persoane au fost condamnate sunt:

1. Art. 193/I: activitate contra clasei muncitoare – era vorba despre un articol secret, cuprins în decretul nr. 62/1955 şi nepublicat, a cărui caracteristică era sfera foarte largă de cuprindere, aici putând fi încadrate orice fel de acuzaţii. În genere, se folosea pentru cei care nu puteau fi încadraţi articolelor din Codul Penal. În Codul Penal propriu-zis, art. 193 făcea parte din Secţiunea I („Înaltă trădare”) a Capitolului I („Crime şi delicte contra siguranţei exterioare a statului”);
2. Art. 207: crimă de surpare a ordinii constituţionale – „Acela care săvârşeşte acte violente în scop de a schimba forma constituţională a Republicii Populare Române, precum şi acela care instigă pe locuitori de a se ridica în contra puterilor constituţionale ale Republicii, comite crima de surpare a ordinei constituţionale şi se pedepseşte cu detenţiune grea dela 5 la 10 ani şi degradare civică dela 3 la 5 ani”;
3. Art. 209: crimă de uneltire împotriva ordinii sociale – „faptul de a propovădui prin viu grai schimbarea formei democratice de guvernământ a Statului”, „faptul de a face propagandă pentru răsturnarea în mod violent a ordinei sociale existente în Stat”, „faptul de a constitui sau organiza asociaţii secrete cu scopul arătat la alineatul precedent, fie că au ori nu caracter internaţional”, „faptul de a lucra prin mijloace violente, pentru a produce teroare, teamă ori desordine publică, cu scop de a schimba ordinea economică sau socială din România”, „faptul de a intra în legătură cu vreo persoană sau asociaţie cu caracter internaţional din străinătate sau din ţară, în scopul de a primi instrucţiuni sau ajutoare de orice fel pentru pregătirea unei răsturnări a ordinei democratice a statului”, „faptul de a ajuta, în orice mod, o asociaţiune din străinătate sau din ţară, care ar avea de scop să lupte contra ordinei economice sau sociale din România”, „faptul de a se afilia sau deveni membru al vreunei astfel de asociaţii”, „cei care iniţiază, organizează, activează sau participă la organizaţiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare” şi „cei care, fără a fi membri ai unor astfel de organizaţii, fac propagandă sau întreprind acţiuni în favoarea acelor organizaţiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele”. Aceasta a fost cea mai răspândită încadrare care li s-a aplicat celor condamnaţi pentru delicte politice.
4. Art. 228: omisiune de denunţ – „Acela care, având cunoştinţă despre un complot sau despre pregătirea crimei prevăzute de art. 207, omite să denunţe aceasta, când era încă timpul de a se împiedeca consumarea faptului, comite delictul de omisiune a denunţării complotului şi se pedepseşte cu închisoarea corecţională dela 1 la 2 ani”;
5. Art. 267: trecerea frauduloasă a frontierei – „Acela care intră sau iese din ţară prin alte locuri decât acele destinate trecerii călătorilor, sau chiar prin acestea dar în ascuns, comite delictul de trecere frauduloasă a frontierei şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela 3 la 10 ani şi amendă dela 4.000 la 40.000 lei. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi aceluia care a înlesnit trecerea frontierei în condiţiile de mai sus”.
6. Art. 284: favorizarea infractorului – „Acela care, fără să fi avut o înţelegere prealabilă cu autorul sau complicele, înainte de comiterea infracţiunii, dă ajutor sau protecţie acestora, pentru a eluda sau zădărnici cercetările sau alte acte de procedură ale autorităţilor, ori pentru a se sustrage de la acestea sau de la executarea pedepsei”.
7. Art. 325: răspândire de manifeste sau publicaţii interzise – „Faptul de a produce, vinde sau distribui scrieri, desemne ori imprimate declarate ilicite printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi aceluia care introduce, reproduce, vinde ori distribuie scrieri, desemne ori imprimate străine a căror introducere în ţară a fost interzisă de autoritatea în drept”.
8. Art. 327: instigare/agitaţie publică – „Acela care, prin orice mijloace, instigă direct publicul la nesupunere către legi sau către autorităţile constituite. De asemenea, constituie delictul de instigare publică şi simplul fapt de a îndemna publicul, prin orice mijloace şi în mod direct la săvârşirea vreunei crime sau delict. Oricine, prin orice mijloace, va întreprinde sau va încerca să întreprindă o acţiune împotriva formei de guvernământ democratice, precum şi oricine, prin orice mijloace, va agita sau va încerca să facă agitaţiuni din care ar putea să rezulte un pericol pentru siguranţa Statului se va pedepsi dela 5 la 10 ani închisoare corecţională”.

Pe lângă persoanele condamnate sub regimul codului penal din perioada cât secretar general al P.M.R. a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, există şi un număr semnificativ de persoane condamnate sub imperiul unui nou Cod Penal, cel adoptat în 1968.

Deşi puţine comparativ cu numărul celor condamnaţi politic în perioada anilor ‘50-‘60, aceste condamnări sunt importante prin însăşi existenţa lor, care contrazicea afirmaţiile regimului cum că nu ar mai exista deţinuţi politici.

Există mai multe precizări în Codul Penal din 1968, care practic recunosc abuzurile legale care se făceau sub imperiul codurilor anterioare.

În primul rând, este vorba de deosebirile faţă de variantele vechi:

1. Noul cod „nu mai prevedea o împărţire a pedepselor în pedepse de drept comun şi pedepse politice”.
2. De asemenea, „prevedea o singură pedeapsă privativă de libertate denumită închisoare, faţă de patru asemenea pedepse câte existau în codul penal anterior (munca silnică, temniţa grea, detenţiunea şi închisoarea corecţională)”.

Dar cea mai importantă precizare, sub aspectul caracterului represiv politic al regimului de democraţie populară, afirmă că „în noul cod penal a fost introdusă prevederea, care nu se găseşte în codul anterior, potrivit căreia executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului”.

Cât priveşte încadrarea juridică propriu-zisă a faptelor cu caracter politic, începând cu anul 1968, aceasta se făcea la Titlul I al Părţii Speciale a noului cod, intitulat „Infracţiuni contra securităţii statului” (art. 155 – 173).

Două erau direcţiile pe care mergea pedeapsa politică sub noul cod penal: în primul rând art. 166 („Propagandă împotriva orânduirii socialiste”) şi apoi seria articolelor 155-157, care se refereau la trădare, iar sub incidenţa lor puteau să cadă cei care intrau în orice fel în contact cu cetăţeni străini.

Cea mai elocventă formulare, privită din perspectiva codurilor penale anterioare şi în spiritul acestora, se găsea la art. 166: „Propaganda cu caracter fascist săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Propaganda sau întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.”