sâmbătă, 18 decembrie 2010

Dan Culcer. O întrebare întârziată «Restauratie sau revolutie?»

Dan Culcer. O întrebare întârziată «Restauratie sau revolutie?»: "Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Pe blogul său, Vladimir Tismăneanu anunța dezbaterea publică organizată de ciraci. E bine. Așa și/le trebuie. Să-i ignorăm pe cei care nu ne sunt ciraci. Dezbaterea se termina cu întrebarea «Restauratie sau revolutie?» Ce minune? După 21 de ani de la Zaveră ne mai întrebăm cu superbă naivitate mimată de nu cumva va fi fost o veritabilă restaurație sau, cine știe, chiar o revoluție. Dar ce s-a restaurat? Comunismul sau capitalismul? Nu a fost o restaurație ci o instaurație. A cleptocrației janusiene, cea cu două fețe, comunistă-capitalistă, care a definitivat colaborarea creatoare, adică complicitatea fără falii dintre neocolonialiștii capitaliști occidentali și burghezia roșie, locală, compradoră, instrumentul colonizării.
Vladimir Tismăneanu știe ce e burghezia compradoră, fiindcă părinții săi și el însuși, în junețe, au făcut parte din ea. Sunt curios să aflu dacă expresia a fost folosită de către participanții și moderatorii dezbaterii publice. Voi verifica.
Cât privește dumirirea cercetătorilor de la IICCMER, sau ale altora asemenea lor, cum e, vorba vine, vorba de oameni de știință, care știu ce este o bibliografie, le dăruiesc două legături spre imensele baze de date oferite de inițiatorul lor, pe care cu toată obstinația jegoasă de care sunt în stare, par să le ocolească cu mare grijă, toți experții monopolului anticomunismului de cabinet. Nu cumva să afle cititorii sau ascultătorii lor că au luat cunoștință de existența unor analize temeinice în afara clanului, prestabilit prin comisii, comitete, comodități.

Re-citiți, atoate veghetorilor, paginile acestui sit care au dat, formal din 2004, de fapt, de mult mai înainte, prin textele care sunt prezentate și care au fost redactate anterior, răspunsuri la întrebările îngălate pe care aveți abia acum curajul sau oportunismul de a le formula!
http://www.procesulcomunsimului.com
http://www.piatauniversitatii.com/forum/viewtopic.php?t=798

Voi încerca să aflu ce răspunsuri au formulat experții adunați la 16 decembrie.

Dan Culcer


» Joi, 16 decembrie, 11.30h dezbatere publica la IICCMER: Armand Gosu, Raluca Grosescu, Grigore Cartianu, Mihail Neamtu

15/12/2010
ROMANIA 1989: REVOLUTIE SAU RESTAURATIE?
Cum au afectat schimbarile din Uniunea Sovietica evolutia politica est-europeana in anul 1989? Ce contributie a avut societatea civila la caderea regimului Ceausescu? Ce miza a avut implicarea Armatei in represiunea miscarii anticomuniste din Timisoara? Cum poate fi ințeleasă istoria “teroriștilor” dupa 21 de ani? Restaurație sau revoluție?

"

Totalul afișărilor de pagină

Contor securisti si turnatori pe CNSAS

1