marți, 6 decembrie 2011

COSMIN BUDEANCA: Foştii deţinuţi politici abandonaţi încă o dată de Occident. CEDO - complice cu crimele comunismului

Foştii deţinuţi politici abandonaţi încă o dată de Occident. CEDO - complice cu crimele comunismului:

Am primit de la Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti următorul COMUNICAT:
„În ziua de 28.11. 2011, conducerea Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici - Luptători Anticomunişti, a luat cunoştinţă de respingerea cererii sale introdusă la data de 06.01.2010 şi înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 3316/10.
Această Curte a primit, pe parcurs, 3 (trei) volume de documente trimise de noi, în care erau arătate crimele săvârşite de regimul comunist din România între anii 1945-1989, fiind precizate nominal peste 3.000 de omucideri identificate până în prezent numai în temniţele politice din această perioadă, precum şi autorii acestor crime, dar şi condiţiile inumane de detenţie şi muncă forţată la care au fost supuşi deţinuţii politici anticomunişti.
Totodată, au fost prezentate Curţii şi dovezi oficiale ale tăinuirii acestor crime de către Justiţia Română de după 1989, care, permanent, la intervenţiile noastre, a decis neînceperea urmăririi penale.
Respingerea cererii noastre demonstrează, fără îndoială, solidarizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu crimele comunismului săvârşite în România înainte de 1989 şi de asemenea solidarizarea cu tăinuitorii acestor crime de după 1989.
Pentru noi, foştii deţinuţi politici-luptători anticomunişti, a devenit limpede cum suntem priviţi în continuare de către cei ce conduc astăzi statele Europei. Suntem convinşi că istoria îi va eticheta pe aceştia, într-o zi, aşa cum se cuvine, fiindcă va exista un moment al adevărului şi pentru victimele lăsate pradă, fără apărare, de forţele aliate din Apus, după cel de al doilea război mondial.
Victime atunci, victime astăzi!

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici - Luptători Anticomunişti
5.12.2011
Preşedinte, Constantin IULIAN
Secretar, Gheorghe JIJIE”

joi, 17 noiembrie 2011

PRAGA PRIN OBIECTIVUL POLITIEI SECRETE sau Cehii cu securitatea lor , ai nostri cu studiul aprofundat la CNSAS


La ICR,in fosta casa a lui MALAXA,Centrul ceh a lansat o expozitie cu fotografii de la securitatea lor , aia veche.
 
Am fost,am vazut, nu am fotografiat decat cu... retina ! Cehii - niste domni simpatici - isi fac jobul,mananca si ei o paine.Ai nostri - la fel,manaca si ei o paine dar nu-si fac jobul,fac pe gazdele si la treizeci-patruzeci de ani asteapta pensia de la cnsas nevenind cu replica romanesca concreta,mai au de batut cararile intortocheate ale securismului romanesc .Salvarea e in protocolul ceh cu ceai,cafea sau bere de la tata Havel , croitor de catifea la Praga.O prezenta discreta si notabila SORIN PALIGA si alta neasteptata ,dar placuta - caricaturistul Mihai STANESCU - aflat intr-o actiune de promovare comerciala a volumului BEST OF STANESCU 2009 !
acum 3 minute
 
=======================================================================
PRAGA PRIN OBIECTIVUL POLITIEI SECRETE
discutii, expozitie, proiectie de film / intrarea libera / engleza & romana


1) 13h00 -15h00 / discutie: Life in a totalitarian regime / ICR
2) 15h30 – 17h30 / discutie: Dealing with the past / ICR
3) 18h00 / vernisaj ( deschidere oficiala + bufet) / ICR
4) 19h00 / proiectie de film: POUTA (Walking too fast) / ICR

Expozitia prezinta activitatea Directiei de urmarire a Securitatii statului (StB). Vrand-nevrand, politia politica comunista StB, mai exact militarii ei care au lucrat la directia de urmarire, a reusit sa surprinda (pe langa persoanele urmarite) si imaginea Pragai in anii ‘70 si ‘80 ai secolului XX.
Expozitia va putea fi vizionata pana la data de 5 decembrie 2011

Alaturi de expozitie va invitam sa luati parte la doua discutii panel si la o proiectie de film.

POUTA (Walking too fast) / Regia: Radim Spacek / 2010, 146 min. / VO ceha, subtitrari in engleza / * cel mai bun film cehesc al anului 2010
trailer aici: http://www.youtube.com/watch?v=Bv5kGozKvuc&feature=player_embedded#!

Pentru mai multe informatii despre eveniment si sinopsisul filmului POUTA intrati pe: www.czech-it.ro

Evenimentul este organizat de Centrul Ceh din Bucuresti si Institutul pentru studiul regimurilor totalitare / Parteneri: Institutul Cultural Roman, Institutul Balassi, FSPUB, Staropramen, Czech Airlines / Parteneri media: 24 FUN, Hipmag

Centrul Ceh este pe Twitter: http://twitter.com/#!/centrulceh si pe Youtube: http://www.youtube.com/user/CzechCentreBucharest?feature=mhum
 
=============================================================
Mai jos dialogul de pe FACEBOOK pe aceasta tema 


  • Suna cel putin intrigant. Photo si detectivi. Multumesc de recomandare!
    · · 10 noiembrie la 18:55

  • Dar BUCRESTII si BUCURESTENII prin ochiul si timpanul Securitatii nu aveti ?
    · · 9 noiembrie la 16:48



      • Centrul Ceh (Czech Centre Bucharest) Ba da, se pare ca in cadrul evenimentului de joi, in timpul discutiei de la ora 15h30 ''Cum facem fata trecutului'' va avea loc si o prezentare foto despre Securitatea din Romania, sustinuta de Dragos Petrescu (CNSAS, Romania).
        marţi la 15:13 · · 2

      • Ioan Victor Dragan Multumesc !
        marţi la 15:14 ·

      • Ioan Victor Dragan
        Am fost,am vazut, nu am fotografiat decat cu... retina ! Cehii - niste domni simpatici - isi fac jobul,mananca si ei o paine.Ai nostri - la fel,manaca si ei o paine dar nu-si fac jobul,fac pe gazdele si la treizeci-patruzeci de ani asteapta pensia de la cnsas nevenind cu replica romanesca concreta,mai au de batut cararile intortocheate ale securismului romanesc .Salvarea e in protocolul ceh cu ceai,cafea sau bere de la tata Havel , croitor de catifea la Praga.O prezenta discreta si notabila SORIN PALIGA si alta neasteptata ,dar placuta - caricaturistul Mihai STANESCU - aflat intr-o actiune de promovare comerciala a volumului BEST OF STANESCU 2009 !

        acum 3 minute ·

marți, 15 noiembrie 2011

Băsescu a vrut referendum pentru Parlament unicameral.Acum a dat-o la intors !

septembrie 2009
Băsescu vrea referendum pentru Parlament unicameral simultan cu prezidenţialele - Mediafax
noiembrie 2009
Referendumul are loc si rezultatul se cunoaste >300 parlamentari, parlament unicameral

noiembrie 2011

Acum Amiralul s-a intors impotriva rezultatului referendumului din noiembrie 2009 ! Ce dracu' sa
mai intelegi decat ca s-a lipit pielea scaunelor din palatul nebunului de turul pantalonilor parlamentarilor si turmei lor de consilieri !

Intr-o tara normala - aceasta actiune - acum dovedita inutila - trebuie sa i se impute la propriu celui care a initiat-o ! si care acum,avand alte interese , o da la intors ....

Totalul afișărilor de pagină

Contor securisti si turnatori pe CNSAS

1