EVZ a publicat azi o scrisoare deschisa semnata de N.Manolescu care merita toata atentia noastra ca radiografie exacta a invatamantului romanesc de care este raspunzatoare temporar nu numai "Abramburica" Andronescu,dar si intreaga clasa politica si societatea civila de douazeci de ani.
La invatamant se joaca la ruleta ministri si destine.
La invatamant se joaca la ruleta ministri si destine.
===============================================
Stimată Doamnă Ministru,
După cum ştiţi, funcţia mă opreşte să fac politică. Nu vă scriu în calitate de ambasador şi nici într-o problemă politică.
Sunt însă de 46 de ani profesor (în curând doar consultant) la Universitatea din Bucureşti. În această calitate şi într-o problemă de învăţământ vă adresez această scrisoare.
Vreau să-mi exprim recunoştinţa şi solidaritatea cu Dv. pentru decizia pe care aţi luat-o cu privire la curmarea ilegalităţilor de la două universităţi particulare. Sunteţi primul ministru al Învăţământului care pune piciorul în prag.
Predecesori ai Dv. au închis, ei, ochii. Unii au fost chiar prezenţi cu saluturi la deschiderea anului universitar. Ca, de altfel, şi fostul preşedinte al României şi fostul preşedinte al Academiei Române. Desigur, nici unul, nici altul nu erau obligaţi să ştie că, de exemplu, Universitatea „Spiru Haret” încalcă legea.
Predecesorii Dv. în minister nu beneficiază, în schimb, de această scutire de răspundere. De ce n-au îndrăznit? Iată o bună întrebare. De riscurile pe care vi le-aţi asumat, v-aţi dat singură seama din clipa în care au început să curgă protestele. Nici despre originea acestor proteste nu vreau să vă vorbesc.
Ştiţi la fel de bine ca şi mine câţi dintre oamenii politici actuali, care sunt şi profesori universitari, au predat şi predau, de exemplu, la Universitatea „Spiru Haret”, asigurându-i lui Aurelian Bondrea, patron şi preşedinte, un „spate” la fel de tare ca acela dinainte de 1989, când dirija în Ministerul Învăţământului „Sectorul Suflete” şi când tot cu emiterea de diplome se ocupa, doar că pentru nomenklatura p.c.r. O anchetă din „Scânteia”, al cărei redactor-şef, Constantin Mitea, era principalul consilier al lui Ceauşescu, a fost oprită după doar două numere.
Despre Aurelian Bondrea vreau să vă vorbesc. În 1988 m-am pomenit convocat la Minister. Nu mi s-a spus motivul. Era într-o luni, 27 noiembrie, chiar de ziua mea de naştere. De aceea n-am uitat data.
Cu acel prilej, am dat ochii, prima şi ultima oară, cu Aurelian Bondrea. M-a somat (cum vă somează pe Dv. alţii astăzi, dar tot în numele lui) să-mi „verific anturajul”. Ţin bine minte expresia. Anturajul cu pricina îi cuprindea pe Andrei Pleşu, Augustin Buzura şi Livius Ciocârlie.
Tonul somaţiei era urban, dar limba era aceea de lemn a epocii. I-am replicat că cei trei nu sunt doar prietenii mei (şi că în general nu admit să mi se sugereze ce prietenii am dreptul să leg), dar personalităţi marcante ale vieţii culturale din România. „Luaţi ce măsuri vreţi împotriva mea”, am mai spus, şi am dat să plec. Cu mâna pe clanţa uşii fiind, m-am auzit strigat: „Unde plecaţi?! Nu se mai pune, după Congresul IX, problema unor măsuri administrative.”
M-am întors doar cât să-mi împărtăşesc impresia că, deşi invocă congresul din 1965, se foloseşte de limbajul ameninţător dinainte. Dacă ar fi fost doar limbajul!
Nouăsprezece zile după întâlnire, începând din clipa în care am ieşit pe poarta Ministerului, am fost urmărit de o echipă a securităţii, condusă de un oarecare locotenent Matei, al cărui nume l-am aflat din hârtiile nearse de tot din groapa de la Berevoieşti şi publicate de P.M. Băcanu în „Strict Secret”. N-am mai avut ocazia să-i spun lui Aurelian Bondrea că şi metodele lui de lucru se dovedeau aceleaşi şi după Congresul IX.
Am revenit în Minister, la începutul lui 1990, rugat de Mihai Şora, proaspăt ministru, să-l însoţesc într-o raită prin birouri. Aurelian Bondrea se făcuse nevăzut, odată cu toată funcţionărimea „Sectorului Suflete”. Pe mese, în dulapuri şi în sertare, bătea vântul. Sfertul de instituţie care se ocupa cu ce trebuia să se ocupe, cu şcoala adică, era în schimb prezent. Speriaţi, e drept, funcţionarii îşi vedeau de treaba lor. „Sectorul Suflete” parcă nici nu existase.
Cu numele de Aurelian Bondrea m-am reîntâlnit când a înfiinţat Universitatea „Spiru Haret” şi, iată, după ani, când fostul şef al „Sectorului Suflete” din ministerul pe care-l conduceţi îşi probează o dată mai mult lăţimea spatelui politic.
Nu vă scriu ca să vă fiu de vreun folos. Deşi, cine ştie, poate că aducându-le aminte unora şi altora cine a fost Aurelian Bondrea, îi vom determina să se gândească bine înainte de a vă reproşa hotărârea luată. Vă scriu ca să mă asigur că, în tot cazul şi orice va urma, dreptatea şi onoarea sunt de partea Dv. Şi ca să vă spun că vă admir curajul, deşi aş fi preferat ca, două decenii după revoluţie, un ministru să nu aibă nevoie de curaj ca să ia o măsură legală şi necesară.
Al Dv., cu toată consideraţia,
Nicolae Manolescu
27 iulie 2009
Nicolae Manolescu
27 iulie 2009
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu