STAREA PRESEI : mortii-revolutiei-romane-din-decembrie-1989
PRELUARE - vezi link
Pozele cumplite din grupajul de mai sus, ce defilează în faţa ochilor
dv., sunt din România, din luna decembrie a anului 1989. Ei sunt morţii
noştri. În afară de ata, vă oferim bonus unul dintre cele mai
cutremurătoare filme documentare despre Revoluţia Română de la 1989,
realizat de Haroun Faroucki şi Andrei Ujică.
Pe 14 decembrie 1989, un grup de revoluţionari, în frunte cu
jurnalistul şi scriitorul Casian-Maria Spiridon, intitulat Frontul
Democrat Român, a încercat să pornească revoluţia la Iaşi. Au fost
arestaţi, raşi în cap şi puşi în zeghe.
Izvorul lor de inspiraţie era un document programatic, numit Frontul
pentru Salvare Naţională, tipărit în samizdat în URSS şi împrăştiat în
Iaşi. În spate erau serviciile secrete ruse.
Scopul sovieticilor era detensionarea controlată a României, într-o
mişcare pilotată de la Moscova, penru că analiştii ruşi estimaseră că
altfel, dacă nu se procedează astfel, prin februarie 1990 România va
exploda necontrolat şi va părăsi Pactul de la Varşovia, alungându-i pe
comunişti.
Provocări succesive, la Timişoara, apoi la Bucureşti, Sibiu, Cluj au
dus la manifestaţii de stradă. Revoluţia a continuat. Unii spun că a
luat sfârşit în 20 mai 1990, o dată cu alegerea lui Iliescu şi a FSN.
Noi spunem că ea a continuat şi continuă şi acum. Morţii din imagini
sunt numai cei de la Revoluţie, lor li s-au adăugat alţii, la mineriade.
Cel puţin la două: 13-15 iunie 1990 şi 25 septembrie 1991, când au fost
ucişi Aurica Crăiniceanu şi Andrei Frumuşanu.
În paralel cu Revoluţia, în România, un grup de conspiratori au
început contrarevoluţia, în frunte cu Ion Iliescu şi acoliţii săi.
Aceştia, spirjiniţi constant de Moscova, s-au străduit să menţină
România în sfera de influenţă sovietică şi apoi rusească, au subminat
porbabil economia naţională şi aceasta fac şi acum.
Pentru că azi ei şi acoliţii lor, care au puit în România, ne
sfidează pe faţă, clasând Dosarul Revoluţiei Române, pentru că în acesta
ei ar fi exact cei ce ar trebui să plătească, intrând la puşcărie.
Aşa cum am mai scris: morţii Revoluţiei din Decembrie 1989 în aceste
zile strigă. Dacă nu le auzim strigătul, atunci înseamnă că suntem
infirmi.
Pagini
- Pagina de pornire
- CORUPŢIA ŞI ANTICORUPŢIA ÎN SISTEMUL JURIDIC - Cristi DANILEȚ
- ELECTORALIA - o musca pe peretele FB
- VECHII BUCUREȘTI văzut ACUM
- Ioan.Victor.DRAGAN jurnalul amintirilor viitoare
- 1-ACTE NORMATIVE privind functionarea SECURITAȚII si MINISTERULUI DE INTERNE intre 1948 -1989 (preluare de pe situl CNSAS)
- 2-DECIZIILE SECURITATII COMUNISTE - MSS-MAI - DE INTERNARE ÎN UNITĂŢI ŞI COLONII DE MUNCĂ - Arhiva CNSAS
- 3-Pregatirea zilei de 1 mai 1975 la securitate !
- 4-Securitatea , Avortul și avortonii ...
- 1988- Securitate - PLAN de MASURI - Stejarul 88 și comandamentul acțiunii
- SECURITATEA – cadre Obiective si metode Vol.I+ II / preluare CNSAS
- Informatizarea Politiei Politice in Romania 1973-1989....
- 1989-DSS-Plan de măsuri pentru acţiunea FORUM-89 - Congresul al XIV-lea al P.C.R. (nr. 00986 din 24.10.1989 )
- SECURITATEA SI SERVICIILE SECRETE SOVIETICE - autor nementionat pe SCRITUBE
- Noiembrie 1989-Iulie 1990 - EU și PUTEREA
- Liste Verificari CNSAS 2007-2012 - LUCRATORI si COLABORATORI ai SECURITATII
Se afișează postările cu eticheta CRISIS OF ROMANIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CRISIS OF ROMANIA. Afișați toate postările
luni, 26 octombrie 2015
sâmbătă, 13 aprilie 2013
În-prietenirea și dez-prietenirea on-line
În-prietenirea
și dez-prietenirea on-line
Gâlceava
unui artist ințelept au provocat dez-prietenirea de mine
de Ioan-Victor
Dragan (Notiţe)
pe 14 martie 2012 la 10:59
O
fotografie cu pasarici,un dialog intre oameni de fotbal,o fotografie
a bustului lui Corneliu Coposu si imaginea unor sloiuri la Bistrita
au provocat dez-prietenerirea lui Paul AGARICI de mine,pe Facebook
Iata
mai jos filmul evenimentelor :
pasarici
ciugulind
Ioan-Victor
Dragan a
distribuit o fotografie postată de Paul Agarici.
Paul
Agarici
Am
semnalat deja: Nu. Este un detaliu "identificat", de mine
dintr-o poză "pusă" de IOANA BOBI, care a luat-o de la
altcineva. Iată ce se întâmplă când se "ia" creația
altuia. Iată de ce e bine să folosim numai ce e la nostru, să
scriem (vorbim) numai despre ce al NOSTRU, nu al ALTORA... Dar, vine
A.C.T.A și îi potolește...
Ioan-Victor
Dragan
asa
suntem noi pasaricile ce culeg firimiturile de pe masa altora...ce
este in spatiul virtual si este public se poate prelua - altfel
pastreaza-le in regim privat cu acta cu tor !
Paul
Agarici
Nu
"se pot prelua"! Se pot doar "vizualiza". Este cu
totul altceva... Citește bine regula facebook-ului; "preluarea",
adică "folosirea" se face cu respectare Legii 8/1996,
"Drepturile de autor", iar "vizualizarea" este
"prezentarea" unui lu...
Paul
Agarici
În
acest moment am un proces uluitor cu CAN CAN care mi-a "preluat"
(FURAT) cinci poze dintr-un facebook FĂRĂ SĂ AIBĂ VOIE SĂ LE
FOLOSEASCĂ. La proces au adus Legea Facebook-ului (în original)
invocând exact această prostie. Ei bine, acolo
Ioan-Victor
Dragan
cand
le folosesti in scop comercial - asa trebuie - la trebonal !
Paul
Agarici
NOTĂ:
Într-un magazin de profil sunt expuși pantofi pentru vânzare. Ei
pot fi VIZUALIZAȚI în magazin sau on line. Asta nu însemnă că
pot fi PRELUAȚI. E clar? În Facebook e la fel, lipsește doar
cultura înțelegerii acestuia și ignoranța mult...
Ioan-Victor
Dragan
pe
FB poti trai numai din LIKE - SUS A.C.T.A ! Daca LIKE este
tranformabil in bani ca si admiratia vizitatorilor din magazinul de
pantofi - este OK . Daca spunem oricum SUS A.C.T.A putem spune la la
fel de usor JOS FACEBOOK ! Fara albume,fara foto,fara caricaturi -
sa-l facem un altfel de messenger ....
Paul
Agarici
IOANE,
dragul meu prieten etern, tu de ce preiei de la alții și ne
transmiți diverse. Ai timp? Te ajută cu ceva? Ești altfel? Crezi
că ne intersează ce fac alții? Eu, de pildă, vreau să știu
despre tine, generic, ce faci, ce păreri ai "des...
Ioan-Victor
Dragan vai de china noastra ! cea de toate zilele !
acum
9 minute · · 1
Ioan-Victor
Dragan
nu
trebuia sa dai like , e patentul meu ... cu care scot masele ! alea
ACTA est !
Paul
Agarici
chin
a! și la Mare e la fel ! Felul 1, felul 2, felul 3
Paul
Agarici
Șansa
mea este inteligența ta; te pup...like
Ioan-Victor
Dragan
vezi
ca ne putem intelege - o sa postez dialogul nostru pe blog, de
acordo,maestre ?
UPDATE
1
DE
LA PAUL AGARICI :
Paul
Agarici
Te
rog... "e mulți" la blogul Tău? O.T.V. sau DISCOVERY? Noi
ne-am înțeles mereu. GÂNDIM LA FEL. Tu scri cu creionul, eu cu
lumina... Maăndoi depindem de cine ne citește. Ca acum... SPUNE-MI
CUM (CE) CITEȘTI CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI...
Ioan-Victor
Dragan a distribuit un link.
10
martie
Porumboiu:
"Eşti
o paraşută".
Ana
Maria Prodan: "Un
golan patentat. Miroase a bălegar"
www.evz.ro
Peisajul
fotbalului românesc rămâne de ani buni acelaşi, un loc în care
oamenii se atacă fără menajamente, se jignesc, pentru ca mai apoi
să se împace, se bat, iar într-un final se pupă. Ultimul schimb
de replici "Made in Liga I" a avut loc după meciul de
aseară dintre FC Vaslui şi Concordia Chiajn...
Paul
Agarici
Dragă
Ioane, trebuie zis: FUTBOL. În engleză se scrie "football",
iar în limba română se citește, în mod corect "futbol".
În 1950, Ghe. Gheorghiu-Dej , pentru că "nu îi suna frumos"
a dat un decret: să se spună (scrie) FOTBAL. În toate traducerile
din engleză în limba română, absolut TOȚI, spun FUT la FOOT. Așa
cum e, e aiurea. Așa a făcut Ceaușescu, mai târziu, cu F.U.S.
(Frontul Unității Socialiste) devenit F.D.U.S. În ciuda Lui, și
azi există, la Politehnică, F.U.T. (Facultatatea de Utilaj
Tehnologic). Să revin: e normal să se înjure "ca la ușa
cortului". Și Futbolul, la noi, este românesc...
Ioan-Victor
Dragan
PAUL
, facultatea de care zici nu e la Politehnica , ci la Constructii, pe
Plevnei .Apropos de FUT ascuns , in 1985 , cand s-a reorganizat
reorganizarea industriala - s-a infiintat Centrala Industriala de
Mecanica Fina si Utilaje Textile - pe scurt CIMFUT - prescurtare care
nu s-a acceptat si s-a ajuns la CIMFMT (masini textile ) unde am
lucrat si eu cativa anisori - pana in decembrie 1989 ....Iar F.U.S -
ului i se spunea in popor FRONTUL UNITATII TUTUROR - F.U.T ! O alta
cacealma politica de proportii a anilor '80 .Am plecat de la parasute
si am ajuns la politichia fut-ului !
Paul
Agarici
Era
vorba de FUTBOL... nu FOTBAL... Restul se numește "context"!
Pe vremuri (!?) selectai rapid și bine ESENȚIALUL. Fă-o și acum,
"în căutarea timpului pierdut"...
Ioan-Victor
Dragan
fuss-bal
Paul
Agarici ·
...fuss-bal...
Dragă Ioane, "fuss" la mine sau la tine? De pildă: ca și
altă dată, ai luat o poză de la mine, fără să ai "răbdare"
să citești că am semnalat că nu eu sunt autorul, iar în spațiul
tău a apărut "Fotografie de Paul Agarici". Peste
disconfortul pe care mi-l produci, tu, prietenul meu, îmi faci
deserviciul unui dușman autentic: NICIODATĂ nu am luat poza altuia
și să o semnez. Dragă Ioane, am și eu minim orgoliul de creator
așa cum îl ai și tu. Nu cred că ți-ar conveni ca o lucrare a ta
să aibă semnătuta altuia, indiferent de motive. Înțelegi? Și
cred că nu trebuie să-mi spui "fuss" (agitație pentru
nimicuri) în timp ce, tocmai tu faci "fuss": nu eu au am
postat "fuss" (nimicul) despre cearta Porumboi-Ana Maria
Prodan. Dragul meu, este "fuss"-ul tău, nu mi-l transmite.
Lasă gluma, te rog.
Ioan-Victor
Dragan
shared
Fundatia Corneliu Coposu Arad's fotografie.
10
martie coposu
Paul
Agarici
Nika
Mihai asta-i vizavi de cartof......
Paul
Agarici
Știu,
am glumit că Ioan abia a aflat de statuie... Altfel nu-mi explic cum
de ne-o arată. Evident, ori e o noutate pentru el, ori se
plictisește și ne arată... o poză prost făcută. Statuia e
demult, iar Corneliu Coposu merita mai mult. Ca și tot poporul
român...
Ioan-Victor
Dragan
Fac
pe postasul si in loc de mesaje inutile de la politicieni dau si
altora ceea ce mi se pare interesant ! Asta e !
Paul
Agarici
Mă
bucur... aici "se întâlnesc marile spiritele" (sunt
ultimul om care ar încuraja orice fel de ceartă)! Te salut adânc,
Ioane. Drag. Se aude?
Paul
Agarici
,
o foaie dintr-un caiet de notițe: “Un tâmpit mai mare ca mine nu
există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De
asta numai eu am fost în stare” Petre
Țuțea
10
martie la 22:05 · Îmi place
Ioan-Victor
Dragan
sloiuri
la bistrita
Paul
Agarici
Dragă
Ioane, un pod leagă două maluri. O poză a unui pod arată acest
lucru. Deci: dacă într-o imagine nu se văd cele două maluri, nu e
poza unui pod...
Ioan-Victor
Dragan
PENTRU
MINE SUNT NISTE SLOIURI
Paul
Agarici
Da.
În acest caz arată-le...
Ioan-Victor
Dragan
e
fotografia lui razvan - un artist care stie ce retine pe retina
sufletlui , la el la Bistrita - eu le-am dat si altor carcotasi ca
tine si am gresit din nou
Paul
Agarici
Ioane
sunt orice dar NU AM MUNCIT O VIAȚĂ ÎNTREAGĂ CA SĂ-MI ZICI
CÂRCOTAȘ. În fiecare lucru există o limită!
Ioan-Victor
Dragan
dar
asta e o apreciere ! KONETZ FILMA !FARA ALTE COMENTARII
Corb
Anamaria
M-ati
captivat cu conversatia Dvs "de caracter filosofic contemporan".
Mi-a placut si comentariul lui Paul A... , parafrazandu-l pe Tutea:
"Un tampit mai mare ca mine nu exista. Sa faci 13 ani de temnita
pt un popor de idioti! De asta numai eu am fost in stare." nu
cred ca Tutea s-ar supara ca insemnarile lui ar aparea pe facebook,
s-ar intrista daca am continua sa fim un popor de idioti! Eu sper ca
suferinta lui sa nu fi fost inutila.
POVATA PENTRU
NECITITORI
de
Ioan-Victor Dragan (Notiţe) pe 11 iulie 2012 la 21:05
Am postat situatia
alegatorilor preluata de pe net - valabila la 30.03.2012.
Nimeni nu citeste ce
scrie negru pe alb - ci comenteaza. Presedintele Basescu a spus acum
o jumatate de ora cifra de electori 18 milioanae patru sute de mii.
Eu i-am intarit prin republicarea listei sintetice.
Sunt unii care nu
citesc , dar comenteaza .
Pentru ei - si pentru
alti neintelegatori care cauta cifre diferite pe la Statistica sau
in rezultatele Recensamantului le dau povata :
O pagina se citeste
complet - din coltul stanga sus pana in coltul din dreapta jos .
15.649.037 alegatori cu carti de identitate,- adica prelucrare
electronica sigura si restul pana la 18.340.505, adica sub 3
milioane cu buletine de identitate vechi - care inseamna ca sunt
persoane in varsta care nu si-au schimbat documentul din BI - in CI
Cei care nu reusesc sa
citeasca o pagina si adorm la jumatatea ei - precum Ponta si Antonov
- le precizez ca statistica este nerelevanta , iar cifrele de la MAI
sunt cel mai aproape de adevar .
Manariile cu
schimbarea conducerii INS au alt scop - prelucrarea rezultatelor
proceselor electorale ce vor sa fie.
AMIN
!
DEZ-PRIETENITI-VA DE
MINE până mai e timp !
de Ioan-Victor Dragan
(Notiţe) pe 25 iulie 2012 la 18:54
Poate
ca ati observat ca in grupurile sau < ELECTORALIA > initiate
de subsemnatul - e loc pentru orice opinii politice - fara a face
cenzura prin prisma opiniilor proprii . Unele postari sunt directe,
altele sunt selectiile mele , altele sunt contextuale cu evenimente
cotidiene - politice sau nu . Eu zic ca e loc pentru toata lumea
chiar daca sunt opinii letrice sau grafice divergente . Unii mananca
si ei o paine si ii inteleg ca au un contract de onorat , altii asa
sunt ei - nu avem cum sa-i schimbam . Dovada ca unele postari pe
pagina sau in grupurile CARICATURA DIGI DI ROMANIA sau ELECTORALIA
deranjeaza pe unii este ca in ultimele 4-5 saptamani am fost blocat
de 2 ori - dar nu-mi pasa ! Suntem cu totii intr-o perioada de
cristalizari sociale si sobolanul rosu onorific se afla inca in
curtea fiecaruia dintre noi - vorba lui Nicolae CRISTACHE -
"comunismul din noi...." recunoscut sau identificat mai
mult sau mai putin . Dragi prieteni ce nu va place de mine -
DEZ-PRIETENITI-VA DE MINE pana mai e timp , iar partidele din care
faceti parte sau cu care simpatizati nu va vor cere spre verificare
lista prietenilor de pe FACEBOOK ......
Libellés :
2012
,
ACTUALITATEA POLITICA ILUSTRATA
,
agarici
,
alegeri
,
Cârcotaș
,
comentarii
,
CRISIS OF ROMANIA
,
FACEBOOK
,
gâlceava
,
ioanvickdrag
,
notițe FB
,
on-line
,
politika
Să fim liniștiți - CNSAS lucrează de zor pentru noi și vom avea ce citi pe lumea cealaltă !
TATĂ , azi 13 aprilie 2013 , la aproape doi ani și jumătate de la moartea ta , ți-am adus dosarul de la Securitate ! Prin grija autorităților Statului Roman ! Acum îl poți citi liniștit , fără grabă ! MAMĂ , ție nu ți-am adus că cică nu ai decât documentele din dosarul 15380 al lui tata ! Să fim liniștiți - CNSAS lucrează de zor pentru noi și vom avea ce citi pe lumea cealaltă !Timp e destul !?!
Libellés :
CASA REGALA A ROMANIEI
,
Cernavodă
,
CNSAS
,
CRISIS OF ROMANIA
,
Făgaraș
,
M.A.I.
,
Republica Europeana Romania
,
REPUBLICA SOVIETICA SOCIALISTA ROMANIA
,
securitate
,
SRI
,
SSI
,
STATUL ROMÂN
marți, 1 ianuarie 2013
Toate ghinioanele noastre să se ducă chiar din prima zi din 2013 !
Toate ghinioanele noastre să se ducă chiar din prima zi din 2013 !
La Mulți Ani cu sănătate !
Luati o cană și aruncați cu ea după mine !
La Mulți Ani cu sănătate !
Luati o cană și aruncați cu ea după mine !
Libellés :
2013
,
bucuresti
,
CRISIS OF ROMANIA
,
Ioan-victor dragan
,
ioanvickdrag
sâmbătă, 8 decembrie 2012
1988-Plan de măsuri CEAUSESCU-PUPAT ÎN CUR DE SECURITATE sau acţiunea STEJARUL-aniversarea a peste 55 de ani de activitate revoluţionară !
1988-Plan de măsuri pentru acţiunea STEJARUL - aniversarea a peste 55 de ani de activitate revoluţionară
duminică, 22 iulie 2012
O ALTA FAPTA GRAVA ! - Unde este drapelul NATO de la Preşedinţie? Daca Antonov nu stie - cine stie ?
Laurentiu
Crin-imputit Antonov - intaiul - a dat si el un telefon rosu si a
vorbit in lipoveneasca - sa spuna cine este si ce vrea - iar
interlocutorii moskoviti l-au recunoscut imediat dupa ce au vazut lipsa
steagului Nato !
O întrebare pentru cei ce vor să participe la Referendumul Ilegal: "Unde este drapelul NATO de la Preşedinţie"?
O întrebare pentru cei ce vor să participe la Referendumul Ilegal: "Unde este drapelul NATO de la Preşedinţie"?
· · · Distribuie
- Distribuit de 48 ori

Black Lion daca se vrea ca Romania sa devina un satelit al Rusiei atunci se mai incadreaza drapelul NATO in decor? In timp nici cel al UE nu va mai fii.
Ieri la 00:06 · · 2
Liviu Tomina Elvira, citeam undeva pe FB: Cine nu are sabie sa isi vanda haina si sa isi cumpere una.
Ieri la 02:32 · · 2
Silviu Panica Andrei: vad ca sunt doua ipostaze diferite: Basescu "undeva" si Antonescu la cotroceni adresandu-se tarii. (sau poporului ca asa ii place mai mult adormitului)
Ai verificat protocolul? Drapelul NATO se impune sa fie prezent in anumite conditii pe cand cel EU e obligatoriu tot timpul.

Chris Irinoiu Ia te uita aici, cate mediocritati cu pretentii sustin hotii dovediti. Ia veniti voi la tata bicisnicilor... Sa va dau cateva scatoalce dupa ceafa ca sa va treaca... Iata cum: http://irinoiucristi.blogspot.com. es/2012/05/ ponta-un-socialist-perfect- si-la-fel-de.html
Ieri la 10:04 · · 1
Chris Irinoiu Este cazul sa ne dam jos manusile de pe maini! USL trebuie sa dispara in rusine!!!
Ieri la 10:05 · · 2
Ioan-Victor Dragan Laurentiu Crin-imputit Antonov - intaiul - a dat si el un telefon rosu si a vorbit in lipoveneasca - sa spuna cine este si ce vrea - iar interlocutorii moskoviti l-au recunoscut imediat dupa ce au vazut lipsa steagului Nato !
vineri, 13 iulie 2012
De la bani si de la partidul-stat - Dan SOVA e buba la mansarda . Comentarii pe FACEBOOK

De mult am vrut să spun că Dan Șova e diliu. Acum există și probe.
In pauza publicitară la emisiunea Realitatea TV, Dan Șova s-a apropiat de urchea mea și, cu o privire fixă, a început următoarea incantație: Neamțu hitleristule, fascistule, Neamțule, hitleristule, hitleristule, fascistule... Ad nauseam. A durat cam cât de o pauză publicitară. Ca și Bănicoiu, Negoiță Robert sau Mazăre, omul ăsta e în prin Parlamentul României, prieten cu Victor Viorel Ponta, votează legi, dă interviuri, are permis de conducere și, mai ales, pregăteste viitorul României sub umbrela USL. Horror.Catalin-Paul Cozma Bate-i!acum 12 ore · · · 3
Oana Lewis horror, intr adevar...acum 12 ore · · · 1
Radu M Oleniuc Venind din partea lui e un compliment. :)acum 12 ore · Modificat · · · 8
Cristi Ursut Ajungi sa zici ca mai bine fascist, decat pesedist... Chiar ca Horror...acum 12 ore · · · 6
Olivia Margan Nu cred!!! Adica il ajuta fata, dar...pe bune? scuze, pare irealacum 12 ore · · · 1
Andrei Stancioiu şi e liber.. :(acum 12 ore via mobil · · · 1
Mihai-Bogdan Bicsi Daca tot era pauza...mergea o miscare a la Zidanne..acum 12 ore · · · 17
Adi Stan daca e asa, e un om suferind, mi-e mila de el...acum 12 ore · · · 1
Filadel Ledalif Îi bag în mă-sa de cretini.acum 12 ore · · · 2
Stan Ion la judecata cu elacum 12 ore · · · 4
Lucian Marinescu aiuritor... suprarealistacum 12 ore · · · 1
Cristi Ursut Oricum, dincolo de toate, cand un comunist te face fascist, chair e un compliment. Sau inseamna ca te-a recunoscut drept dusman de-al lor.acum 12 ore · · · 5
Laurentiu Ghilencia Parca el nega totusi holocaustulacum 12 ore via mobil · · · 4
Florina Ionescu Atat poate singurul lui neuron, saracu'.acum 12 ore · · · 5
Zoe Simota Revoltător! Oare,cine-i hitlerist?acum 12 ore via mobil · · · 2
Kerekes Iosif imi cer scuze ca nu te pot urmarii, dar am stomacul sensibil... asemena televiziuni depasesc limita mea de suportabilitateacum 12 ore · Modificat · · · 4
Silviu Filip trebuia să te uiţi la el la fel de fix şi să zici: RED RUM, RED RUM, RED RUMacum 12 ore · · · 12
Carmencita Cimpi Nu se poate! In halul asta de infantil, tampit? Dumnezeule!!!!acum 12 ore · · · 6
Alex Tudorache Data viitoare intreba-l te rog daca stie ce inseamna fascist sau hitlerist si daca nu a fost coleg de echipa cu holocaust...acum 12 ore · · · 11
Andreia Moraru Bine ca nu v-a muscat de ureche ca-n Demonii lui Dostoievski...acum 12 ore · · · 8
Florina Ionescu Dar marturisesc ca intrebarea lui "ce-i ala sofism" a fost maxima. :))acum 12 ore · · · 9
Delia Straut da-i un vot în gură...acum 12 ore · · · 9
Lucian Lazar Eu nu inteleg de ce nu l-au poftit acasa dupa intamplarea asta.acum 12 ore · · · 4
Radu Simandan A fost o emisiune grea, felicitari Mihai.acum 12 ore · · · 5
Alexandru Dominic Chiar ca e horror, specimenul asta n-are ce cauta acoloacum 12 ore · · · 3
Ardelean Radu Sova, acesta beizadea de nomenclaturisti cu state vechi prin Justitie, este un nemernic care sfideaza pe toata lumea fara pic de rusine ori remuscare, tupeu ordinar de bandit si mafiot ca Pontaacum 12 ore · · · 14
Anisoara Matei Vã admir pe toti care participati la emisiuni TV alãturi de acest comunist numit Dan Sova (si multi altii ca ei) care intotdeauna pãstreazã un ton flegmatic si gretos, iar voi totusi reusiti sã vã pãstrati calmul si tonul civilizat.acum 12 ore via mobil · · · 13
Scorus Viorel Astia-s pe invers cu totii....s-au molipsit de la seful lor,,,auzi sa-ti bage limba in ureche..Perversi sunt psd-istii astia.....acum 12 ore · · · 3
Alin Ioan Bota ...Acel personaj are probleme de exprimare...asa s-a intamplat si cu cele spuse in legatura cu Holocaustul...s-a bagat Ponta si a mai dres-o...poate ca s-a exprimat gresit si fata de tine...da-l in judecata sa vedem daca vine salvatore, dotore, ajuns plagiatore...acum 12 ore · · · 3
George Baciu Imi pare rau ca n-am vazut emisiunea. Iar Dan Sova este un exemplar dintre cele mai penale.acum 12 ore · · · 9
Mitrea Elena Daniela "SI CU HOLOCAUSTUL CUM RAMANE?" ERA BINE SA-L INTREBI! NUMELE LUI SUNA A SOVAIALA...PONTA PARCA E O POANTA PROASTA...CRIN..E TOXIC..HREBENCIUC..SUNA A HARCIOG... SI EXEMPLELE AR PUTEA CONTINUA..:))))acum 12 ore · · · 6
Celina Petrescu nu pooot sa creed! parca e un personaj fictiv inventat de Banciu...e real?!!!!!acum 12 ore · · · 2
Relu Radu uneori ma intreb daca mai are rost sa iau partea taberei in care cred, in acele momente ma uit in tabera adversa si imi dau seama ca ... da, chiar are rost.acum 12 ore · · · 3
Carmencita Cimpi Ar trebui sa fie inregistrarea emisiunii pe site. Cumplit, nu-mi revin, nu-mi vine sa cred, citesc, rad, imi dau seama ca ar trebui sa plang, e cumplit!acum 12 ore · · · 4
Alex Schütz Am o nelamurire: cum draq de-a fost posibil sa fie lasati in afara Spitalului 9 Bucuresti specimene folosite pentru studentii la medicina?acum 12 ore · · · 5
Teo Grigorita prietene ai maniere eu ii bagam un cap in gura asa sters :))acum 12 ore · · · 8
Alexandra Giula In mod cert exista tratament pentru asemenea cazuri. :(acum 12 ore · · · 2
Ioan-Victor Dragan BUBA LA MANSARDA !acum 12 ore · · · 1
Manci Anamaria asa mare sa fie temerea? ”astia” isi autoconstruiesc lagarul de exterminareacum 12 ore · · · 2
Ioan-Victor Dragan PACAT DE TAICA-SU si de MUMA-SA !acum 12 ore · · · 1
Diana Ema Preda am vazut emisiunea, a incercat sa va intimideze pe tot parcursul acesteia si dupa cum ne povestiti si in pauza , Sova , stim cu totii cat de malefic este, astfel ca nimic nu ne mira la el, Dumnezeu sa-l ierte ...acum 12 ore · · · 6
Minola Popa la ospiciu cu ei, cind te cindesti ca ac.individ ar fi vrut sa DEVINA MINISTRUL JUSTITIEI! halal om!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!acum 12 ore · · · 3
Ioan-Victor Dragan Dar nu se duc singuri , trebuie a fi legati ! unul de altul si dusi cu basculanta !acum 12 ore · · · 2
Morar Calin recomand cartile dr. Moldoveanu din Arad. Examenul obligatoriu psihologic la un sofer de autobuz, dar nu la un conducator de destine. Trebuie sa fii testat ca sa decizi ce faci in intersectie, dar nu ca sa decizi destinul unei natiuni la o rascruce. Sinistru.acum 12 ore · · · 3
Corina Suteu oribil!acum 12 ore · · · 2
Marius Sima Parafrazandu-l pe Mark Twain :"Daca te apuci de discutii cu prosti, te coboara la nivelul lor, iar odata ajuns acolo castiga prin experienta"...acum 12 ore via mobil · · · 6
Tatiana Popescu Eu nu pot sa cred ca avem in Parlament 20 (douazeci) de oameni cercetati penal!!! Oare se mai intampla asta in vreo tara din lume (ma rog cu exceptia lumii a treia)? De aceea si manifestarile astea...acum 12 ore · · · 7
Radu Simandan Dar oare Petre Roman de ce tine sa apara la TV? Cu parul ala vopsit... E pe langa subiect mereu.acum 12 ore · · · 6
Cristian Vantu știu că par neserios dar trebuie să recunosc că nu am râs de mult timp atât de bine. Îmi imaginez privirea fixă a lui Șova :-))) Bănuiesc că inițial ați zâmbit crezând că-i o glumă.acum 11 ore · Modificat · · · 4
Manci Anamaria Vaduvele astea negre ies cand nu te asteptiacum 12 ore · · · 3
Gabriel Iulian Dumbrava Tu nu l-ai făcut șovin? :)acum 12 ore · · · 5
Black Lion Sa zica ca suntem si sadici daca vrea si daca trebuie stim sa renfintam si camere de gazare pentru cei care nu respecta poporul. Mama lui de potlogar.:)acum 12 ore · · · 1
Magda Dutu Nu ma mira prea tare. E de nesuportat in interventiile lui...Importanta mi se pare avertizarea moderatoarei, pe care ati facut-o la finalul emisiunii...parea ca nu intelege nimic sau ca, oricum ea nu are vreo vina...Felicitari pentru atitudinea publiga pe care o aveti si pentru curajul si determinarea dvs!acum 12 ore · · · 2
Diana Ema Preda din cate imi amintesc a mai avut astfel de iesiri , eu va felicit D-le "Horia" Mihail Neamtu caci l-ati dominat de departe, va este inferior din toate punctele de vedere, astfel ca sunt mandra de felul in care m-ati reprezentat pe mine ca si cetatean in acest context , in aceasta emsiune TV .acum 12 ore · · · 4
Radu Radu Nu-i asa ca ii miroase gura?acum 12 ore via mobil · · · 2
Relu Radu Manci, il confuzi pe Sova cu Antonescuacum 12 ore · ·
Serban Sabau Incredibil! Incredibil!acum 12 ore · · · 1
Diana Ema Preda de la usturoi, desigur....acum 12 ore · · · 1
Daniel Ionita De la cit KKT maninca>)))))))acum 12 ore · Modificat · ·
Dia Zalla Medicameeenteee!!!E clar, astia nu sunt doar lichele, sunt nebuni de legat la propriu!acum 12 ore · · · 1
Andrei Zamfirescu bine ti-a facut;))))acum 12 ore · · · 1
Magda Dutu Scuze! Am vrut sa scriu "atitudinea publica", nu "publiga"...acum 12 ore · ·
Diana Ema Preda este o voba populara ce se aplica USL-lor, care spune " nici gura nu le miroase , nici usturoi nu au mancat "acum 12 ore · ·
Serban Sabau Despre ce emisiune este vorba??acum 12 ore · · · 1
Georgiana Balan mi l imaginez cat de penibil a putut fi! i am observat atitudinea hilara!acum 12 ore · · · 1
Lucian Caprariu Nu ma mira deloc! Nu ma mira nimic la astia! De fapt, sunt destule relatari printr apropiatii lui Sova referitoare la derapajele, unele de ordin psihiatrica, ale acestuia!acum 12 ore · ·
Cristina Huruba :)))))e bolnav si ala la minteacum 12 ore · Modificat · · · 1
Diana Ema Preda rezultatul creierului spalat duce la hilaritate si derapaje psihice...Nastase si Ponta , stiu asta ....acum 12 ore · · · 3
Amaritei Ana Ca sa te indimiteze si a reusit cat de cat .Data viitoare te apropi tu de urechea lui si-i spui ratat.......acum 12 ore · · · 3
Sébastien Pascal "Sova antisemitule, starleta juridica, antisemitule frustrat, groparul suspendarii, spagarul rovinari, etc" . Diferenta e ca el avea "text"-ul pregatit de la Gazprom...acum 12 ore via mobil · · · 3
Ioan-Victor Dragan COPIL TAMPIT FACUT DIN PREZERVATIVE SPARTE CU ACULacum 12 ore · · · 2
Ciuraru Mihai Ha,ha,ha,haaaaaa...,ha,ha,haaaaaa...! Puuu...,ce neghiob...,ha,ha,haaaa...! acum 12 ore · · · 1
Amaritei Ana I SE TRAGE DE LA COMPLEXELE PE CARE LE AREacum 12 ore · ·
Ioan-Victor Dragan COMPLEXUL ALIMENTAR !acum 12 ore · ·
Nicole Tudor ATENTIUNE! Sunt disperati!!! De-aia reactioneaza asa. Stiu foarte bine ca sunt in pragul dezintegrarii. De-aia au inebunit!acum 12 ore · · · 8
Florina Claudia Tudică Daca nu ar fi vorba de Sova nu te-as crede, dar..cu un astfel de specimen. Pacat de tineretea lui. Mititelu'atata poate :)) Felicitari pentru rabdareacum 12 ore · · · 3
Diana Ema Preda am rugamintea ca orice comentariu sa fie in limita bunului simt, asta ne diferentieaza pe noi de ceilalti care vor vota DA , la Referendum ..cinstea si bunul simt .acum 12 ore · · · 4
Tonny-Leonard Farauanu EU as fi sunat instant la 112 si as fi solicitat un psihiatru. Pentru el.acum 12 ore · · · 5
Sinziana Streza daca pentru permisul de conducere trebuie aviz psihologic,pentru a fi parlamentar ar trebui autopsie inainte!!!!!!acum 12 ore · · · 5
Andrei Zamfirescu paracioasa mica:))acum 12 ore · · · 4
Georgiana Balan Pe langa capacitatile intelectuale indoielnice, e uneori labil psihic!acum 12 ore · · · 2
George Constantin Horia Neamtu, trebuia sa-l inregistrezi cu telefonul !acum 12 ore · · · 2
Valentin Zagura Data viitoare sa ai telefonul la indemana sa-l filmeziacum 12 ore · · · 1
Diana Ema Preda D-le Tonny face parte din USL, prin urmare este irecuperabil, un telefon la 112, era necesar numai pentru a-l lua in camasa de forta.acum 12 ore · · · 1
Tim Iovan Pacat ca nu ati reusit sa ii inregistrati incantatia ...acum 12 ore · ·
Ioan-Victor Dragan MAMAN SOVA DIXIT : "Actele normative lipsite de coerenţă sau ivite din conjuncturi sunt răul suprem pe care politicienii îl fac puterii judecătoreşti", arată avocatul Ana Diculescu-Şova.acum 12 ore · · · 2
Sinziana Streza stai ca m-am prins..te cheama Neamtu,deci esti pe felie cu Merkel,cea care-i da bataita lui Viorel cand nu-i cuminte...acum 12 ore · · · 3
Turcu Gina Sigur e adevarat????????? Mie tot nu-mi vine sa cred............... Daca e asa..... ma scuzati.....dar poprul roman ii merita ptr. ca i-a votat. Asa bolnv cu capul sa fie?????????? Doamne, eu lucrez cu persoane cu nevoi speciale si aflate in situatie de risc dar nu am auzit asa ceva la ele. Mare ti-e gradina, Doamne.acum 12 ore · · · 1
Lidia Melinte vai saracul, dar chiar are probleme, e chiar Horror cu el si nici nu poate iesi de acoloacum 12 ore · ·
Tim Iovan Vine din popor si din pacate reprezinta o parte din societate ....acum 12 ore · ·
Emilia Neamtu Raman la ideea ca trebuie dat in judecata.acum 12 ore · · · 2
Grazzia Daniela :))))acum 12 ore · ·
Marius Danea De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.acum 12 ore · ·
Dragos Bargaoanu Caz de targa Sova.Pe bune, e caz patologic, daca a facut asa ceva...Denota o frustrare maxima, provocata de replicile tale pline de spirit:)Mihail, sa nu te inmoi ca te mananc!!!Monica Macovei zici ca-i F-117.Ce echipa o sa faceti si cu MRU...Rupeti-va neuronii sa ii convingeti pe cei nehotarati.De lichele traseiste stiu sigur ca va veti feri.Sunteti prea destepti pt a accepta compromisuri.P.S-impecabilla emisiune-felicitari! acum 11 ore · · · 6
Anna Gadiuta Nu-i verifică cineva şi ăstuia doctoratul? ”Doctorat in Drept, Facultate de Drept, Universitatea Bucuresti – Titlul tezei: Fiscalitatea aplicabila societatilor comerciale (2005)” http://www.drept.unibuc.ro/ dyn_doc/cv/DAN-SOVA.pdf acum 11 ore · ·
Heliana Sand Dan Sova nu e bolnav, ci un escroc si un smecher si stie exact ce face, ce'ai primit in seara aceasta este un mic 'avertisment'. Asteapta'te la genul acesta de atacuri pe fata cit de curind. Acum par 'clinice' de'a dreptul, dar PSD stie sa construiasca narative geniale si nu se vor concentra asupra vulnerabilitatilor tale politice, ci asupra punctelor tale puternice. Lectiile lui Karl Rove se pare ca reverbereaza international :)acum 11 ore · Modificat · · · 7
Marian Sirbu Asta e pe bune?acum 11 ore via mobil · · · 2
Marius Breahna sova=un gunoi dpdv politicacum 11 ore · · · 2
Cornelia Uluceanu Wow!!acum 11 ore · ·
Lucia Maria Berca sova, are tulburari clare de personalitate...pai intr-un timp atat de scurt sa fi ba fascist ba antifascist... nici el nu stie pe ce lume e! un lucru e sigur: asa semidoct macinat de ura bolsevica nici ca am pomenit!acum 11 ore · · · 4
Catalin Stefaniu dadea si ochii peste cap?acum 11 ore via mobil · · · 3
Marian Sirbu nu cred, aia e treaba lui gabriel oprea :)))acum 11 ore · ·
Braila Stiri dar de ce te miri? daca nu esti comunist si securist din gasca lor, esti fascist,samd...acum 11 ore · · · 4
Braila Stiri ei nu se astptau la interventia atat de hotarata a UE, acum sunt turbati, caci mai aveau multe golanii de facutacum 11 ore · · · 3
Braila Stiri Si,ca sa ”glumim„ un pic, ar trebui sa fie cineva ”hitlerist” cu ei, macar un an...acum 11 ore · ·
Ivan Silviu Florin Cred că eşti un om bolnav, foarte bolnav! Îmi provoci milă. Atît!acum 11 ore · ·
Catalin Stefaniu deci mor de ras.....cum sa faca asa toata pauza publicitara?????? :)))))))))) i-ati spus si lu' Banciu ?acum 11 ore via mobil · · · 2
Constantin Marc Sova asta are asemanari izbitoare si cu Vadim Tudor si cu Iliescu si cu Catalin Voicu si cu Gigi Becali imi cer scuze parintilor sai da cand il aud am impresia ca a fost conceput in eprubeta nu inteleg altfel existenta acestui avorton.acum 11 ore · · · 2
Florin Tomuș Fain ficior Sova, pacat ca e specialist in drept, iar pe mine ma doare mai mult stangul (stanga!). Fii linistit, "nazistule", Luftwaffe e cu tine! Daca vine si Wermacht-ul, i-am potopit. Fii darz, Neamtule!acum 11 ore · · · 5
Andreea Georgescu Te-a confundat. A crezut ca esti Horia Neamtu :) ... Am vazut emisiunea. Nesimtire mai mare ca la Sova nu am vazut.acum 11 ore · · · 2
Vasile Topan Haaaaa.numa Banciu mai lipseste ,sa fie total spectacolulacum 11 ore via mobil · · · 1
Vasile Topan E un atac de tip sovietic(comunistii il foloseau inca de la infiintarea Nkvd-ului-intimidarea adversarului-Mihai tine te bine ai grija ca incearca toate mijloacele sa te inlature sant cu ochii pe tine--fii foarte atent.Felicitari Romania are nevoie acum in acest moment de tineri curajosiacum 10 ore via mobil · · · 1
Vasile Topan Eii sant cu ochii pe tine.USL istiiacum 10 ore via mobil · ·
Vasile Topan Cand a intrebat Sova,da ce i ala sofism am varsat cana cu ceai--a intrebat asa spontan -ironik ,la bascau(bascalie)acum 10 ore via mobil · ·
Florin Tomuș Neamtule, sa nu uiti locul nasterii tale, Fagaras, cuib de" fascisti criminali" ce au aparat Romania de ciuma rosie! Pana cand eroii neamului vor fi considerati criminali, lupta trebuie sa continuie, cu orice pret! Respect si onoare!acum 10 ore · · · 4
Leo Van Doesburg Cine a fost somat de Ponta sa viziteze muzeul Holocaustului in Washington? Nu a fost acest om? http://www.politicaromaneasca.ro/ dan_sova_plateste_cu_functi a_pentru_gafa_privind_holo caustul-8165
www.politicaromaneasca.roPreşedintele PSD Victor Ponta a declarat că Dan Şova nu mai este purtător de cuv...Vezi mai mult
Mitica Goldan Eu, nu cred sunt consternat, de ce cand s-a terminat pauza de ce n-ai facut public.Dar daca -i adevarat inseamna ca sunt turbati CE ii pune la respect .Ma repet, nu cred ca-i posibil , sa fi fost eu il "curentam" pe loc, tot era pauza.acum 10 ore · · · 2
Vasile Topan Un idiot ,acest om,nu stiam ca are atitudinea asta despre holocaust.Sub mana lui Antonescu au murit evrei si tiga!!si istorici romani si straini demonstreaza asta.Dar trebuie recunoscut ca Antonescu a incercat sa limiteze dezastru umanitar-in limitele sau inauntrul Acordului cu Germania.Romania risca soarta Poloniei .situatie grea in anii 38 -44 dar nu se poate spune ca sub Antonescu nu a murit nici un evreu!!e descalificant ,ar trebui sa fie exclus din Parlamentacum 10 ore via mobil · · · 1
Sabin Chirila Nu inteleg de ce Dan Sova continua sa fie atat de batos...nu intelege ca nu-l crede nimeni?!acum 10 ore via mobil · ·
Şerban Bârlău I-ai dat cu tamaie pe la flit cumva? ai facut ceva de ai provocat trezirea satanei din Sovaitor.acum 9 ore · · · 2
Din Congo De Ricci nu i excroc , este doar un golan incult si atat. daca ponta cand era seful corpului de control nu i dadea oase de ros .... acum acest golan era un nimeni ....acum 8 ore · Modificat · · · 1
Din Congo De Ricci tine ti sper minte ca in acea vreme ponta dupa ce facea controale lasa discret o carte de vizita cu cabinetul de avocatura "sova" .... asa ca un "pansament" .... un fel de "aici se plateste spaga mea ...."acum 8 ore · · · 2
Gabriela Mircioiu A fost la Washington.. si a invatat NIMIC! :)))
Individul are complexul copilului abuzat, zau.... cred ca l-au batut parinti in cap prea mult cind era mic!acum 7 ore · · · 1
Gabriela Mircioiu Mdaaa... alt absolvent de Drept, coleg cu Ponta!
Pot intreba si eu ce se invata la Facultatea de Drept/Universitatea Bucuresti???
Cum sa incalci legea??? :))))acum 7 ore · · · 2
Saka Valeria are probleme grave....,sigur ! toti politicienii nostri chiar ar trebui verificati din punct de vedere medical"la sange" ! in definitiv,ei fac legile tarii...:(acum 7 ore · ·
Laurentiu Faifer Hahahaha! Spectaculos!!acum 5 ore · · · 2
Barbu Rodiana Neplacut, dar e bine sa faceti public "apucaturile "astea ale lor !acum 4 ore · · · 1
Gradinaru Gheorghe Mihail Neamtu daca a-ti avea dovezi pentru aceste acuze ar trebui sa faceti plingere penala. Altfel o asemenea postare pe FB( pt care nu poate raspunde din punct de vedere legal) din partea unui om politic est eo lasitate.acum 4 ore · · · 1
Laurentiu Faifer 1. Nu e nimic ilegal in birfa asta inocenta a d-lui Neamtu; 2. A-TI putea sa il piriti chiar dvs d-lui Sova, pentru aceasta lasitate.acum 4 ore · · · 2
Bogdan Cristian Voicu si nu i-ai raspuns: die gedanken sind frei! acum nu ca ar fi trebuit sa stie ce insemna sau cine cinta acest cintec...acum 3 ore via mobil · ·
Laurentiu Faifer Nici eu nu stiam (nici cintecelul si nici ce inseamna, in traducere) dar o sa il ascult cu placere. Iar Sova e absolut spectaculos, cind apare. Ma uit la el ca la Vadim. Nu stii ce mai poate sa scoata in secunda urmatoare (inclusiv perle juridice, pentru a caror detectare nu ai nevoie de studii de specialitate) si tocmai din aceasta surpriza vine placerea de a-l urmari.acum 3 ore · · · 1
Negotei FlorinEste un tip lipsit de caracter , capabil de orice pentru a face pe plac stapinului ! Nu pot sa uit ca acest individ l-a aparat din toate puterile sale , si fara scrupule , pe presedintele PSD-ului de atunci , Geoana ! Iar cind stapinul s-a...Vezi mai multacum 3 ore · · · 1
Laurentiu Faifer Nu sint de acord cu tine. Omul asta nu are un stapin. In rest, nu il cunosc, dar ma distreaza puternic. Bogdan, am ascultat cintecul si imi place. Multumesc! O sa il si postez. O zi excelenta! Plec la serviciu.acum 3 ore · ·
Mihai Cojocaru toata sleata adunata in virful rahatului de usl,este compusa din handicapati mintali,oameni cu o idee fixa,ei nu vad cei inconjoara,sint prea timpiti de a face deosebiri de mentalitate.paranoici mintali.toata aceasta sleata daca ar fi fost intr-o tara cu o democratie de zeci de ani de zile,astia,viermii,erau de mult exterminati.acum 3 ore · · · 1
Pnl Focsani Prietene! Esti un mincinos! Cred ca ai probleme mari, probleme patologice.acum 2 ore · · · 1
Psa Nicky si doar am spus de atatea ori ca omul e nebun, nesimtit si PROST!!!acum 2 ore · ·
Adelina Clara Baescu Prietene, esti bolnav la cap ca sa nu zic mai rau!acum 2 ore · ·
Dany Voic pai totusi...cineva l-a ales Senator pe Sova...electoratul lui, deci ei sunt multumiti de el...e senator de Oacum 2 ore · ·
Dany Voic @PNL Focsani.....daca nu reprezentai un partid care s-a inhaitat cu PSD (ce-i mai mari hoti/abuzisti din istorie), te credeam, dar din pacate ai credibilitate 0, + ca nu ai fost acolo, nu ai de unde sa stii....looseracum 2 ore · ·
Victor Frîncu Patologia copilului abuzat... Un ochi mi-e crispat, unul plânge.acum 2 ore via mobil · · · 2
Mihaela Cartis http://vinca-vestea-neamt.blogspot .ro/2012/07/ senator-si-birjar-sova.html
Dragos Hahaianu Da, asa e, privirea sticloasa a lui Dan Sova imi aduce aminte de un alt politician nebun de legat, unu' Funar. Dar nu il poti contracara pe un nebun pe teritoriul lui, ca e mai tare ca tine. In primul si in primul rând nu trebuie luat in serios. Si aici ai gresit Mihai, te-ai ambalat. N-ar fi trebuit, ca in felul asta nu faci decât sa-i alimentezi obsesiile si apucaturile.acum 2 ore · · · 1
Nicusor Paduraru Nu e singurul personaj patologic din Parlament. Vezi Solomon de la Vaslui sau să-l asculţi pe Dumitrescu fost preşedinte al comisiei de educaţie. Unii se miră de ce relatezi, eu nu. I-am văzut acum trei ani rupând cablurile de microfoane, nu sunt false ieşirile lor, arată doar că primatele nu au evoluat peste tot.acum 2 ore via mobil · · · 1
Nona Rapotan Penibil om!acum 2 ore · · · 1
Stefan Colceriu Pe bune? Doamne, halucinant! Cine sint, de fapt, nenorocitii astia? Niste pacalici de doi bani.acum 2 ore · · · 1
Grigore Mihai Se organizeaza o licitatie pt o camasa de forta. Cine este dispus sa i o faca cadou papagalului dan sova?acum 2 ore via mobil · · · 1
Nicoleta Sasu Este incredibil !acum 2 ore · ·
Grigore Mihai Pnl focsani esti frustrat ca ati fost chemati la universitate sa strigati si v au mintit sefii vostrii ca va dau de o inghetata si dupa s au pisat pe voi? Sincer,imi pare rau pt voi,dar prostia doare.acum 2 ore via mobil · ·
Nicusor Paduraru Dacă ar avea răbdare cineva să asculte înregistrările declaraţiilor politice existente pe site-ul www.cdep.ro , indiferent de partid, ar avea studii de caz pe gratis pentru aceste sinistre personaje.
Frunza Bogdan Mihail Neamtu, eu l-am auzit pe Sova spunandu-va "hitlerist", "fascist" cand erati in direct. Nu intelegeam nimic din ce spunea Sova, acum imi confirmati. Puteti cere caseta de la Realitatea si daca aveti timp sa urmariti acest lucru. Cert, omul este fixat pe chestia asta cu hitlerismul... recidiveaza...acum 2 ore · · · 1
Maria Tudorie Poate face parte din tactica sovanista (sovinista), are un nume ...ma uit la poiliticienii astia mai tinerei in timp ce noi munceam ei studiau la scolile feseniste (cum sa inventezi CV-uri,cum sa dai loviuri de stat masluind Constitutia...crescuti in scolile lui Voiculescu....) .acum 2 ore · ·
Catalin Lascu pe mine m-a socat mai ales faza in care zice Sova, demonstrand inca o data ca noi nu contam pentru ei: "dumneata N-AI NICIUN CUVANT DE SPUS, NU REPREZINTI NIMIC, EU REPREZINT POPORUL CARE M-A ALES" ....la care HN raspunde : "pai EU SUNT CETATEANUL, POPORUL !" ... din pacate dle Neamtu, fara sa continuati cum merita parlamentaru' lu' peste : "....eu sunt cetateanul care te-a ales, dobitocule! mie trebuie sa-mi raportezi"acum 2 ore · ·
Cristian Ghinda credeam ca ti-a tras o flegma si te-a si impuscat fara sa fi vazut nimeni din studio. la cat de arogant si isteric esti nu m-ar mira sa fie adevarat. balaceanca scrie pe tineacum 2 ore via mobil · · · 1
Petru Teletin am urmarit emisiune si am auzit cand va jignit si in direct fiti tare in continuare asta e abia inceputul astia sunt oamenii din usl se apropie streangul de ei si nu mai au control la ceea ce fac si ce spunacum 2 ore · ·
Mihnea Adrian Vîlceanu Nu stiu ce consultanti politici aveti dar mutarile dv. sunt de un amatorism ridicol :).acum aproximativ o oră · · · 2
Ramona Popovici Domnule Neamtu,aveti dovezi,ne aveti martori pe cei care am urmarit emisiunea.Nu le mai permiteti astfel de calificari la adresa Dvs si a partidului dvs si va rog sa-i actionati in Justitie si sa le solicitati un milion de euro daune morale pentru fiecare cuvant exprimat la tv gen nazist,fascist,etc.Altfel nu se vor opri.USL istii au procedat fascistacum aproximativ o oră · · · 1
Carmen Patrut Stupefiant. Ceva se ascunde in comportamentul acestuia. Parca are ochi care nu privesc....Nici propria mama nu-i impartaseste ideile.
Mihai Doru DraganSunt crescator de caini"ciobanesti caucazieni"!Asa se manifesta exemplarele dezechilibrate!In foarte putine cazuri am reusit sa linistesc asemenea cazuri!Este nevoie de un dresor cu foarte multa rabdare,si o socializara corecta!In cazul dom...Vezi mai mult
Tiberiu Stoian un mare mancator de raha, acest avocatel ...
Mihaela Viziteu Bun-bun ! Extrapolând, reacția șefului lui ( "dottore" Ctrl C Ponta) , în pauzele pubicitare ar fi : "da' halatul, halatul, cât e halatul ???" ...:Dacum aproximativ o oră · Modificat · · · 1
Ramona PopoviciDe acord domnule Dragan.Din acest motiv propun ca noua alianta de dreapta sa formeze o COMISIE pentru un PARLAMENT CURAT care sa analizeze fiecare candidat inclusiv din punct de vedere psihiatric,sa dea publicitatii toate constatarile si sa...Vezi mai multacum aproximativ o oră via · · · 1
Net Gabi Sova este un exemplu al esecului tierei generatii in politica... si Doamne cu cata naivitate mai credem in utopia schimbarii de generatii...acum aproximativ o oră via mobil · ·
Ramona Popovici Acest avocatel Sova,asistat de mama sa se considera creerul juridic al puciului/loviturii de stat date de catre USL.Afara cu ei din Asociatia Avocatilor din Romania.acum aproximativ o oră via · ·
Chiriac DanCeea ce nu reuseste sa incapa in mintea mea este ca oamenii astia sunt relativ tineri. Nu pot sa imi dau seama cum si de unde au dobandit o gandire atat de "comunist-fascista": "statul suntem noi", "cine nu e cu noi e impotriva noastra", "s...Vezi mai mult
Net Gabi Da,daca avocatii ar lua atitudine fata de prostiile ce le debiteaza si pe considerentul ca aduce prejudicii de imagine intregii bresle i-ar cere sa se retraga din barou atunci am putea discuta de o adevarata reactie civila vizavi de devierile din discursurile lui sova. Pana atunci insa,reactiile noastre probabil il fac sa rada sarcastic spunandu-si probabil ca nu conteaza ce spune plebea...acum aproximativ o oră via mobil · ·
Paul Piscoi Curaj, Mihai, ca nu esti singur!
Alex Tudorache @Gradinaru Gheorghe daca "ati" s-ar scrie cum ai facut-o tu, sigur s-ar putea face si plangere penala pentru asa ceva...:-s #sometimesidontwanttoliveonthisplanteanymore acum 49 minute · ·
Elena Ionescu- Amza Cu siguranta vor mai ataca urat!acum 42 minute · ·
Elena Ionescu- Amza Mihai, bravo pentru curaj si pentru tot ce faci!acum 41 minute · ·
Barbu Rodiana D-le Gradnaru, dincolo de mizeria politica iese la suprafata si mizeria umana.Clar, trebuie sa ne delimitam de practicile d-lui Sova desi....sincera sa fiu daca eram in locul lui Mihai nu stiu ce reactie as fi avut! Bravo lui c-a stiut sa se stapineasca!acum 18 minute · · · 1

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
























